Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Mircea Cartarescu

Celei așteptate

Tu ce ma faci sa cânt si sa visez acuma,
Eu vad ca esti departe, si poate n’ai sa vii…
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe – si poate n’ai sa vii…

… Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti –
Si poate nici odata aevea n’ai sa fii…
Dar eu visez – si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez – si visul din nou mai mult s’aprinde,
– Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astazi, si poate n’ai sa fii
Ori esti, – dar prea departe, si pururi n’ai sa vii.

Mihail Săulescu

Escrocheria „fetița”

Un bărbat a povestit că era cât pe ce să fie victima unei escrocherii de zile mari. Se pare că hoții au inventat o nouă metodă de a înșela oamenii.
Bărbatul a povestit că o fetiță de aproximativ 12-14 ani, cu hainele rupte și cu vânătăi pe mâini s-a apropiat de mașina lui. Aproape plângând, fetița l-a rugat să o ducă acasă cu mașina.
„După serviciu am intrat într-un magazin. Ies și mă urc în mașină. În acest timp a alergat la mine o fetiță, de aproximativ 12-14 ani. Hainele erau rupte, avea vânătăi pe mâini. Abia de se ținea să nu plângă. M-a rugat frumos să o duc până acasă. Însă am observat că ceva mai departe era o mașină ciudată și cu ferestre complet fumurii. De asemenea, am observat că fata se tot uita straniu, periodic la ea. De aceea, eu i-am spus că nu o voi duce nicăieri, dar voi chema un taxi. Dintr-o dată ea s-a întors brusc și a fugit. Chiar în acea mașină dubioasă. Acum am înțeles totul. Sensul acestei escrocherii constă în următoarele: în mașina ta urcă o fată străină, necunoscută. Apoi din acea mașină ciudată apare „tatăl” ei și vă acuză de pedofilie! Încercați apoi să demonstrați că sunteți nevinovat. Îmi este groază să mă gândesc la ce se putea întâmpla, dacă nu observam la timp acea mașină” a povestit un bărbat pentru Realitatea TV.
Acesta a adăugat că a blocat drumul acelei mașini la ieșirea din parcare, dar că a fost nevoit să plece după ce din ea a ieșit un bărbat solid care a început să îl înjure.
„Apoi eu am blocat drumul acelei mașini la ieșirea din parcare. Din ea a ieșit o namilă de om și a început să strige cu un limbaj foarte vulgar. M-am îndepărtat de pericol și am plecat”.
Escrocheria are mai multe variante, inclusiv una în care oamenii sunt făcuți să descuie ușa locuinței și fetița intră înăuntru.

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos

*Când Amăgitul Este Răscolit De Gânduri Interpretative, Ceea Ce Este Mereu E Născut Devine Foarte Tare Și Solid”*

Lacul este nemodelat. Poți turna apa în orice vas, ea va lua forma vasului. Dar nu poți turna gheața în nici un vas; ea va rezista, se va opune, nu va lua niciodată forma vasului. La tine vin două feluri de oameni: unii care vin precum apa; supunerea lor este simplă, sunt foarte inocenți, ca niște copii, nu se opun. Pot beneficia de ajutorul meu spiritual chiar din prima clipă. Nu este nevoie de timp. Apoi vin oameni din cea de-a doua categorie: cu o mare rezistență, cu frică; se protejează pe ei înșiși, se blindează. Ei sunt ca gheața. Este foarte greu să-i ajuți pe aceștia să devină fluizi. Le este teamă că-și vor pierde identitatea. Da, ei își vor pierde identitatea pe care le-o dă soliditatea, aceea care dă suferință și nimic altceva. Când ești solid ești ca o stâncă moartă. Nimic nu poate înflori în tine și nu poți fi fluid. Când curgi, ai sevă, ai energie, dinamism, ești creativ, ești o parte din Dumnezeu. Când ai înghețat nu mai ești o parte a acestei revărsări, nu mai ești o parte a acestui ocean uriaș; ai devenit o insuliță, …înghețată.”
OSHO

*Suflet – Călătorul Meu Străin*

 

De fiecare dată când locurile cunoscute ne devin străine și firea nu-și găsește locaș în niciun cotlon al vieții, se ridică deasupra noastră, triumfătoare, nefericirea. Și plimbându-se așa, fără de grabă, prin mintea noastră… îi cere duhului să se dezbrace de vise.
Totul doare, devenind amar văzduh fără de răsărit sau de apus. Oglinda se schimonosește alungându-ne, înstrăinându-ne de ziua cea de ieri… și furibund închide ziua de mâine, sperând să ne ucidă clipa. Cu mâini reci , pipăim vergelele de rugină ale timpului, schelălăind regrete, pe care nici nu le pricepem, căci suntem purtați de incomensurabile tristeți sălbăticite de refuzul iubirii: nici floarea nu-i mai floare, nici zarea… zare, nici viața nu este, doar urzeala de vid.
Și omul, fiara neîmblânzită de dor, este supus de vis, și-n evadare vie se-aruncă-n largi văi de haos și minciună – dulce utopie a Pandorei. Atunci, ochiu-nchis pe dinafară deșteaptă largi cărări de sacru vis, descătușare de sine, alungare de eu, când deodată apare în oglindă – eternitatea, cu chip cioplit din mine, din tine, din avatarii noștri , păzitori de suflete. Dar tu, te-mpotrivești, nefericire, și-n snopi de zădărnicie legi sufletele pereche până când marea își umple valurile din cântecul silabic al vocilor noastre…a vocii tale, a vocii avatarurilor, care ne poartă hlamida de sânge a zilelor.
“Buna seara iubite, te aștept ca și când…” se aude în noapte, pe un disc ce sare mereu, perfect simetric, la cuvântul “când”, căci timpul, până și-n melodie, ne este refuzat. Lumina se stinge, nu se aud decât valurile – apa de vis a sufletului- ce ne-mbracă firea, plăcerea brizei devine clară, pielea se răzvrătește-n fiori de credință și sufletul se lasă purtat în visul acela pe care nici măcar nu l-a strigat.
Se zbat nefericirile, dar apa revarsă silabele aruncate-n cuvânt, până la tine, călătorule străin ce știi să-mi îmblânzești cărările.
Nu mor nefericiții de nefericire…

William Shakespeare – Sonetul XLIII

Cu ochii-nchiși, eu te privesc mai bine,
căci alte lucruri dimprejur nu-i fură;
adorm şi-n vis eu te zăresc pe tine
şi-mi luminezi deodată noaptea sură.
Tu, umbră printre umbre, luminoasă,
ce-ascunde chipul tău privirii mele,
când raze lucitoare-n juru-i lasă,
ca sclipătul îndepărtat de stele?
Ce fericiţi mi-s ochii peste zi,
când ei te văd aşa cum eşti întreagă,
de-n miezul somnului tu poţi răzbi
până şi-n vise cu făptura-ţi dragă!
Când nu te văd, te caut noaptea-n vis,
căci somnu-mi ţine chipul tău închis.

(din suflet pentru sufletul meu)

Crezi ca exista viata dupa ce iesim de aici?

In burtica unei mame, erau doi bebelusi. Unul il intreaba pe celalalt:
– Crezi ca exista viata dupa ce iesim de aici?
Celalalt i-a raspuns:
– Bineinteles! Trebuie sa existe ceva dupa ce iesim de aici. Poate ca suntem in burtica asta doar ca sa ne pregatim pentru ce va urma.
– Prostii! A spus primul. Nu exista viata dupa ce iesim de aici. Ce viata ar putea fi?
– Nu stiu, a raspuns al doilea. Dar va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom merge in picioare si vom manca cu gura. Poate ca vom avea alte simturi decat putem intelege acum.
– Este absurd ce spui! Mersul este imposibil! Si sa mancam cu gura?! Ridicol! Cordonul ombilical ne asigura mancarea si tot ce mai avem nevoie pentru viata! Dar cordonul ombilical este foarte scurt! Asa ca dupa ce iesim din burtica nu mai avem cum sa existam, sa traim! Este logic!
– Eu cred ca exista viata si dupa burtica si ca e ceva diferit decat aici. Poate ca nu vom mai avea nevoie de cordonul ombilical sa traim… A insistat al doilea.
Primul ii raspunde: – Prostii!! Daca exista viata si dincolo de burtica, de ce nimeni nu s-a intors de acolo? Cand iesim din burtica, iti zic eu, viata se termina. Si dupa ce plecam de aici, nu exista decat intuneric, liniste si uitare. Nu duce nicaieri.
– Hmm, nu stiu, spune al doilea. Dar sunt convins ca ne vom intalni creatoarea, pe Mama, si ea va avea grija de noi acolo.
Primul insista: – Mama? Tu chiar crezi in Mama?! E de ras. Daca Mama exista, unde e ea acum?
Al doilea spune: – Ea este peste tot in jurul nostru! Suntem inconjurati de EA. In existenta Ei traim si noi. Fara Ea, lumea noastra din burtica nu ar exista, nu ar putea exista!
Primul spune: – Eu unul nu O vad, asa ca e logic ca Ea nu exista!
Al doilea i-a raspuns: – Cateodata, cand stai in liniste si te concentrezi si asculti cu atentie, poti sa-I simti prezenta si poti sa-I auzi vocea plina de dragoste, venind de sus…

Page 1 of 11
1 2 3 11