🎃Răspuns Ție… În Necunoscut 🎃 🤝

´¯`☆..·´¯`·☀ *(͡๏̯͡๏)(͡๏̯͡๏)..¸.•*•♫

🎃🌺🍀🍰🤝😘

Direct la subiect. Este și blogul meu. Nu este treaba ta cine scrie și când scrie. Nu am crezut că voi întâlni în astă viață oameni atât de bolnavi sufletește. Uite că am întâlnit câțiva pe parcursul vieți mele, însă tu dragă…. nu dau nume, nu mă cobor, nici nu mă ridic, stau în banca mea, nu am școala ta, nici nu mi-o doresc. Noi doi formăm un cuplu înainte de 2009, am trecut și prin bune, și mai puțin bune, personal, nu am dat buzna peste nimeni, din contră, am încercat să trezesc minți ale unora pentru a nu suferi nimeni, însă nu a fost așa. Voi, v-ați lăsat păcălite, iar pentru asta nu am eu nici o vină. Ce dorești de la mine, nu vei primi niciodată. Iar cine îmi este alături, e liber, nu e forțat, nu e manipulat, șantajat, ș.a.m.d… Oare dacă ambi am scrie zi de zi ceva, ai fi mulțumită? Din fericire, noi mai și muncim, nu ne permitem să stăm doar pe internet. Înțelege că eu nu voi îmi voi șterge conturile, blogurile, acest articol nu voi posta pe celelalte bloguri, deoarece nu voi murdări un prezent necunoscut mie. Nu mă interesează cele scrise de tine, așa cum tu nu m-ai luat în seamă la vremea respectivă, nici eu acum nu voi da curs cuvintelor murdare și neștiute de mine. Personal, nu am înșelat pe nimeni, nu am mințit, deci…
Am scris ca și un fel de răspuns, însă doresc să fi bine, să accepți realitatea, să ai grijă de sufletul tău, să alungi ura, răzbunarea, minciuna și tot ceea ce nu este adevărat.
Și ca să știi și tu că eu știu cine ești, îți spun doar atât: Într-o zi ți-am făcut o caracterizare și am dat adminului de la forum, peste un timp, am găsit articole de ale mele copiate de pe neogen, unele le-ai mai modelat, ca să nu găsească motorul de căutare, apoi te-ai prins cu, o ură inexplicabilă față de mine. Nu îți făcusem nici un rău, nu am avut niciodată pretenții că aș fi autorul vreunui articol sau că aș fi poetă sau ce nu sunt.Multe scrieri ale tale sunt furturi din cărți, foarte multe fraze copiate din prozele mele, iar ce e mai urât, ai făcut una sau două povestioare folosind persoana mea ca și rol principal, vei citi în curând ceva frumos, adevărat și demn de Literatura Română! Am în calculator totul și le voi pune la mine pe bloguri, sunt ale mele și am tot dreptul. Am o categorie, se numește… În lumea teatrului meu, acolo sunteți voi, cele ce vă știți dacă veți citi, tu ești în prim plan dragă necunoscut-o, păcat că…
Trebuie să merg la nani, mâine lucrez. O noapte liniștită, minte limpede, Dumnezeu să îți dea sănătate și bunăvoința de a lăsa răzbunarea și ura. Nu este vina lui, prin mine vrei să te răzbuni, însă asta nu se va întâmpla niciodată. Cu ură, cu egoism, cu răzbunare, nu faci nimic, sufletul are nevoie de frumos, iar salvarea o vei găsi doar în frumos!

Mai poți citi aici, știu că intri mereu  https://nurigroupdeypy.blogspot.com.es/  🎃🌺🍀🍰🤝😘

¯`·.¸¸.☆¯`·.¸☆¯ **´¯**´¯`•♥●•٠·˙

🎃🌺🍀🍰🤝😘

*Mass-media*

 

De ceva vreme, mass-media ne-a intoxicat cu divorțul lu’ unu’, Marcel Toader, despre care tot ce știm e că a avut vreo 6 neveste pe care le-a mâncat de bani. 😂
Livrați-ne altceva, nu ne amintiți la fiecare secundă că oameni fără repere în viață ajung subiecte de interes național numai prin curvăsăraie și puturoșenie și pentru simplul fapt că sunt amatori de circ cu viețile lor mediocre. 😈 

*Nu Am Pierdut, Încă Nu Am Câștigat!*

este – în accepția mea – cel puțin umilitor să „cerșești” cuiva – ORICINE AR FI – ani de zile, o privire sau un salut…
… am șters din listele mele sute de „[NE]prieteni”… la fel voi face și cu dumneavoastră [iubire]…
… nu am nici cea mai vagă idee dacă, ștergându-vă eu, automat se va șterge și la dumneavoastră [aici, pe site; căci din inimă… mă îndoiesc că posedați așa ceva]
… dar, gata : „vorba lungă e [vă provoacă repulsie termenul] sărăcia omului”[parcă]
… sufletul meu e curat şi liniştit şi vă poate – cu adevarat – dori numai fericire în viaţă !
[și, dacă vreodată, vă lăsați privirea-n jos, și-l veți vedea acolo, vă rog, nu ezitați să-l scuipați ! vă rog !]
… rândurile astea, exceptând mesajul privat, vor fi postate și aici… public..așa, pentru posteritate…
… vedeți dumneavoastră, eu chiar spun ce simt… „eu vreau să pot să strig că [te] iubesc”
… închei… cu asta [știți dumneavoastră ce a însemnat] :
„Plutește drept înainte, și dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea întradins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”
… Vânt din pupa mereu, vă doresc !

*Draga mea Paula ,*

Draga mea Paula ,

De când te -am văzut prima dată inima mea a rămas la tine pentru totdeauna. Tu ești fata visurilor mele, ești fata pe care o visez în fiecare noapte, ești tot ceea ce își poate dori mai mult un băiat. Surâsul tău e mai cald și mai strălucitor decât o rază de soare, vocea ta e mai blândă decât adierea unei brize de primăvara, pielea ta e mai fină decât o catifea, ești întruchiparea unei zâne. Sunt ca un explorator care caută toată viața lui, să găsească ceva mai prețios decât o nestemată, ceva care să i se potrivească, să îl facă mai fericit. Gândul meu este mereu la tine, nu există lucru pe care să -l fac și să nu –mi aduc aminte de zâmbetul tău cristalin și plin de splendoare. Dacă mi –ar sta în putere aș crea o grădină imensă plină cu cele mai exotice flori, pentru a te face și mai fericita. Sunt foarte îndrăgostit de tine, iar lucrul ăsta mă împinge tot mai mult spre a –mi încălca promisiunea la care țin foarte mult. Te rog din suflet nu mă ocolii în clipa asta ești tot ce am mai scump.

Al Tău Cu Drag