*”Târăsc…*

Aproape banal,
Un trup vertical,
Pe sub un fanal.
Nimic nu e ludic
Pe drumul fatidic.
Rostogolesc…
Aproape banal,
Un suflet vasal,
Supus și loial.
E capătul plumbic,
E drumul prea cubic.
Nimic nu e ludic!

*Unde-ai Ajuns?*

E atâta nepăsare între noi…
Și-un veac de ezitări între chemări
Și-o liniște cu sunet de vioară pe arcuș…
Se-aude melodia… dus !
E melodia sufletului tău,
Ce se aude-n gândul nepătruns,
dar pe furiș atins de pasul meu…
Degeaba fugi, nu știi !?
Unde-ai ajuns ?

*Nu-i Ușor A Scrie Versuri…*

Se războiesc cuvintele în versuri,
Dar locul nu găsesc, luați aminte,
Pare legenda mersului pe vârfuri
Pe rotunjimea unui glob fierbinte.
Ori de sunt ploi, ori luna răsărită
În nori închipuiți și stihuri goale,
Pare mai mult o umbră rătăcită
Prin vânturarea ciobului de oale.
Când se deschid petalele din flori
Se strâng și pleonasmele pe rând,
Iar de privești spre jerbe de culori
Te vei trezi cu demonii prin gând.
Te rătăcești prin lumea nevăzută
Citind minunea scrisă în poeme,
De-odată, pare liniștea pierdută…
Chiar și speranța vieților boeme.
Se-arată vânt prin ramura de tei
Și frânte sunt, lovite de blestem,
Iar slova piere din lipsă de idei
Intre abisuri, de care azi mă tem.
Furtuna se va naște în plin senin,
Și nu vei ști de-i rimă sau nimic,
Valuri se sparg la mal și iară vin,
Iar versu-ți pare azi…un inamic.

*E O Rușine Să Iubești!?*

E o rușine să iubești!?
E rațiunea să trăiesc,
Mă bucur că exist, că ești.
Te prind în suflet, te alint,
În zborul șoaptelor dansăm
Și prin sclipirile de-argint,
Fără cuvinte, conversăm.
Subtile întrebări se pun
Prin ochii mari, scânteietori,
Când vorbele se suprapun,
Iar zilele sunt sărbători.
Atât cât o mai fi din noi,
Mă las purtată de-al tău val,
Să-mbătrânim, frumos, în doi,
Să ne iubim pân’ la final

*Mai Sus De Lume*

M-am avântat în zbor, mai sus de lume,
În căutări de sine, dar în zare
Era un loc, părea făcut anume,
Să te cufunzi în pace și visare.
Găsisem locul, dar, din întâmplare,
Eu nu eram întâia ce-l găsise,
Căci tu erai, deja, în contemplare,
Pierdut în lumi tăcute, dar deschise.
Eu n-aș fi vrut să-ți tulbur căutarea,
M-aș fi întors din drum, dar, în surdină,
Ți-am auzit și glasul, și chemarea
Să te-nsoțesc pe calea de lumină.
Cât aș fi vrut să fi răspuns chemării,
Căci lumea ta e calmă și stabilă,
Dar eu mai sunt sub aripa uitării
Și-am vrut să fug, dar timpul n-are milă.
Să mă aștepți, căci știu că voi învinge
Și timpul va uita de al meu nume,
Când vei simți o rază ce te-atinge,
Vei ști că am ajuns mai sus de lume

*Când Teama Înlocuiește Visul*


De mână port cu mine…credința-n a mea soartă…
Chiar te-am făcut să suferi …de-ai plecat?
De atunci rămas-au secunde reci de numărat
La geam privind.. aștept zâmbetul tău,
Ca pe-o lumină a gândului cel greu

Te-am așteptat , dar n-am găsit în gând
Puterea să o iau de la-nceput …
Mă-ntreb și acum de ce încă te port aici
Printre povești cu zâne…prinți și licurici
Ți-am dat de mult …de atunci…iertarea mea
Când te-am crezut , greșeala a fost numai a mea
Și-n urma ta când palma am închis
Pe obrazul meu cristale s-au prelins
Când te-am pierdut …nu mi-ai plecat din vis
Și-atunci numai tristețea ochii mi-a închis
De m-aș putea ierta și eu …vreodată
Să pot vedea cu alți ochi, lumea toată
De aș putea să mulțumesc …cuiva
Dar n-am să pot …și nu e vina ta.
Mă poartă pașii către drumuri grele
Și talpa mea chiar va pășii pe ele
Nu am de-ales …din drum nu mă întorc
Nu am la cine și nici nu mai pot
Un zâmbet mi-am pictat să-l vadă lumea toată
Căci am de mână…credința-n a mea soarta…

*Tu Știi, Iubite*

Mă pierd în cerul înstelat
Cu ochii către Tine
Și mă transform în altă stea
Să luminez mai bine…
O liniște ce m-a cuprins
Gândindu-mă că vii
În rugăciuni de nedescris
Și azi …voi fi
Tu știi, iubite
Ziua-i noapte
Într-o mișcare cam turbată
De vânturi ce mă plimbă-n ploi
Mai mult ca niciodată
Visând la clipa
Ce va fi
În mine fericirea
De-a te vedea și te simți
-Să nu mă pierd cu firea-
Să fim mereu același trup,
Aceeași inimă ce bate,
Iubirea noastră
Peste timp
Să nu mai aibe
moarte…!

*Sub Farmec Blând*

Într-un târziu și lămpile se sting,
Iar umbra nopții, țese amintiri,
M-apasă dorul ochilor ce plâng
Purtând povara veșnicei iubiri.
Voi rătăci cu gândul printre nori,
Iar timpul naște început de vis,
Să te privesc aievea, cum coborî
Ca un odor, din sacrul Paradis.
Se nasc lumini de patimă și dor,
Iar sufletu-mi se umple de fiori,
Vom respira parfumul din amor
Printre cărări cu răsărite flori.
Și-apoi, trăim nestinsele plăceri
Privind sfioși, spre Carul Mare,
Și ne iubim, pierduți în mângâieri

* Pierduţi În Vise*

Să te țin mereu pe brațe
Aș opri timpul în loc,
Într-o mare de speranțe…
Iar dorința să ia foc.
Pe când inima se zbate
Printre vise și plăceri,
Să ne alintăm în șoapte,
Uitând clipe de tăceri.
Din văzduh s-adie vântul
Presărând petale moi,
Iar pe sân s-așez sărutul
Dezmierdărilor din noi.
Și-apoi roua ce se-ntinde
Ca și-o mantie în zori,
Curcubeul poate-aprinde
Să ne scalde în culori.
Și-om trăi pierduți în vise
Peste-o pajiște de dor,
Robiți de plăceri aprinse
Și speranța din amor.

*Biblioteca Nocturnă*

Un licurici s-a așezat
Pe o ciupercuță într-o seară
A transformat-o în lampadar
Acuma gazele de noapte
Vin să citească iar și iar
Iar licuriciul, mare bucurie
A chemat toate rudele se știe,
Pădurea au transformat în bibliotecă
Ssst să nu-i deranjăm, citim și noi

Page 3 of 11
1 2 3 4 5 11