Putem sa renuntam la cineva drag noua?

Viata este o tarfa si daca nu o „arzi” tu pe ea, te „arde” ea pe tine.
M-am intrebat de foarte multe ori de ce naiba ne nastem daca trebuie sa murim? De ce Cupidon arunca cu sagetile asa la intamplare fara sa-i pese de consecinte, fara sa-l intereseze daca persoana de care ne indragostim este potrivita ori ba?
Oare cati oameni sau indragostit, au crezut ca in sfarsit sufletul lor pereche a aparut in viata sa si nimic nu poate sa-l mai desparte de aceasta? Cred ca fiecare om de pe planeta asta a gandit asa cand sa indragostit de cineva. Nimeni nu are de unde sa stie ca acea dragoste este de fapt inceputul suferintei si mama iluziilor.
Acele cupluri se indragostesc, isi fac planuri de viitor si apoi intervine ceva ce ii desparte s-au ce-l putin ii tine departe unul de altul macar o perioada. Doar cine a patit asa ceva stie cat de greu este, cate nopti sau transformat in zi lumina, cate lacrimi s-au varsat si cate ganduri negre sau inradacinat in minte.
De ce nu putem sa renuntam la celalalt? Pentru ca il iubim, logic, insa de ce il mai iubim daca aceasta a plecat de langa noi? Pentru ca nu iubim in functie de faptele celuilalt ci iubim pentru ca un ticalos precum Cupidon sa jucat cu sagetile sale magice, ne-a dat o zi de fericire si un an de cosmaruri.
Ok, lasand la o parte gluma mea usoara si nesarata, stau si ma intreb  de ce ne este atat de greu sa renuntam la persoana pe care o iubim? De ce inima judeca in locul mintii?
Cred ca raspunul este urmatorul:
Cineva care ne-a creat (nu ma refer deloc la partea religioasa), ne-a construit in asa fel incat mai mult sa suferim decat sa ne fie bine, sa trecem printr-o zi buna si alte zece rele.
Sa fim nevoiti uneori sa ingenunchem pentru o clipa de fericire, sa ne autoumilim in numele dragostei sau al linistii interioare.
Daca ne uitam un pic in spatele istoriei, vom constata ca ura a facut parte din omenire inca de la Adam si Eva (o ticaloasa care cica ar fi muscat dintr-un mar interzis de Dumnezeu si asta ar fi motivul pentru care si in ziua de astazi exista „raul”.). Au fost o multime de razboaie unde de cele mai multe ori mureau oameni nevinovati. Unele razboaie aveau loc pentru ocuparea unor teritorii insa altele sau produs pur si simplu pentru ca un conducator ravnea la sotia altuia si astfel linistea dintre sot si sotie a fost pusa pe butuci de un pretendent fara scrupule care a fost in stare sa omoare copii si batrani pentru ca acea femeie sa vina la el de teama daca de buna voie refuza.
Ma gandesc ce simtea sotul acelei femei cand se gandea ca poate in acea clipa un rival de al sau transpira in pat cu nevasta-sa? Nici nu vreau sa ma gandesc ins ama intreb: poate sa renunte la ea? Nu, nu poate ptr ca idiotul inca o iubeste, inca sufera si inca o vrea inapoi.
Exemple-le pot fi spuse pana maine dimineata s-au maine seara insa ma opresc aici intrebandu-ma: Putem sa renuntam la cineva drag noua?

Sa vorbim de iubire

Da, astazi vreau sa vorbim de iubire, sa vorbim de tot ceea ce inseamna iubirea pentru noi, sa impartasim cu ceilalti emotiile pe care le-am trait s-au care le traim datorita iubirii.

In urma cu 7 ani am cunoscut o doamna de care m-am indragostit la prima vedere. Am trait alaturi de ea sentimente de care nu stiam ca exista, ne-am indragostit unul de altul si ne-am facut planuri de viitor pentru a fi mereu impreuna insa cum intodeauna dracul isi baga coada unde vede dragoste, asa sa intamplat si cu noi.

Au fost contraziceri si apoi sa ajuns la certuri urmate imediat de impacare (Oare de ce este atat de dulce impacarea?) insa de ceva timp impacarea refuza sa mai vine la noi, la mine. Traieste cu senzatia falsa ca nu o m-ai iubesc, ca nu mai sunt cine am fost atunci cand ne-am cunoscut desi si aproape in fiecare zi ii scriu ca o iubesc si imi este foarte tare dor de ea. Nu ne-am mai vazut de 3 ani. Mai comunicam din cand in cand insa de fiecare data doar eu sunt ce-l care face primul pas spre impacare si daca se intampla sa ne impacam incepe sa-mi reproseze lucruri care nu sunt adevarate, ce-l putin nu tot ce-mi spune.

Uneori incerc sa nu o bag in seama si ii raspund la provocari cu „Te iubesc”. Cred ca asta o enerveaza si mai tare. Adevarul este ca chiar o iubesc foarte mult insa nu ma mai crede, nu mai crede nimic din ce-i spun despre sentimentele mele pentru ea.

Draga mea, te iubesc. Pentru mine reprezinti perfectiunea sufletului meu, reprezinti motivul pentru care maine as vrea sa ma mai trezesc.  Vreau sa-ti marturisesc ca toate sentimentele mele pentru tine reprezinta dragostea.

Sunt mii de cuvinte frumoase pe care as putea sa ti le spun insa tu meriti mult mai mult, meriti acele cuvinte care nu se pot scrie, nu se pot defini, meriti tot ce un om indragostit nu poate sa spuna prin grai. Te am in gand, in inima si suflet si acolo te voi pastra pana la ultima mea rasuflare. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi.

20 de fotografii impresionante care ne demonstrează că umanitatea nu a pierit

1. Învingătoarea!

1

2. Devotamentul!

2

3. Omul de fier!

3

4. Minune!

4

5. Cel mai bun leac este zâmbetul!

5

6. Durere!

6

7. Doar o mamă va înțelege!

7

8. Și bărbații plâng!

8

9. No comment!

9

10. Mămico, sunt cu tine!

10

11. Să dăm un ordin?

11

12. Frică? Nu, dragoste adevărată și încredere!

12

13. Cel mai devotat prieten!

13

14. Nu există standarde, există doar dragoste!

14

15. Afecțiunea și în Africa „afecțiune” rămâne!

15

16. O întâlnire mult așteptată!

16

17. Prima întâlnire!

18

18. Dragostea nu are granițe și nici vârstă!

19

19. Ai vrea să-i spui și lui despre grijile tale?

20

20. Copilărie!

21

Bonus. Important! Nu uita să rămâi mereu copil!

22

1001 de nopti

Se spune ca viata este primul pas spre moarte. Oricine sa intrebat macar odata de ce ne nastem si de ce murim? Raspunsul nu cred ca il stie cineva insa pe mine alt aspect ma intereseaza si anume de ce te iubesc asa de mult? M-am nascut pentru a te iubi? Sufletul meu este dependent de al tau? Oare daca mori tu voi muri si eu? Iarasi intrebari la care nu pot sau nu stiu sa raspund.

In fiecare zi ma gandesc care ar fi scopul meu in viata?  Pentru ce m-am nascut? Nu gasesc decat un raspuns si acela este ca trebuie sa te iubesc, sa am grija de tine sa nu ti se intample ceva rau, sa-ti acord starea care te face sa zambesti, sa fii fericita ca existi.

Nu lasa viata sa treaca pe langa tine !

Ce inseamna un om in infinit ? Cine-l poate intelege? Ca el sa inteleaga cine este , e bine sa inteleaga intai lucrurile simple, sa se defineasca pe el, sa imparta bunatate pana la epuizare .
O alta intrebare care ma chinuie : Ce este omul in natura ? Probabil ca nimic in raport cu infinitul. Putinul pe care-l posedam ne ascunde vederea infinitului. Suntem doua simplitati, doua suflete , doua componente ale acestui infinit care au un cuvant de spus in evolutia lor. Sa tratam infinitul cu simplitate ca el sa ne recunoasca valoarea si pozitia noastra de muritori de rand cu lipsurile si orgoliile noastre. STOP devine complicat.

In ce lume traim?

Unde sunt timpurile cand omul era om si porcul era porc? Tot mai multi oameni sau transformat in porci, in nesimtiti, materialisti, falsi si perversi.
Nu poti sa m-ai ai incredere nici in ce-l de aproape pentru ca in spatele unui zambet se ascunde o minte vicleana care abia asteapta sa-i intorci spatele pentru a te putea injunghia.
Nu mai exista romantism sau macar un pic de dragoste ci doar interes.Sunt oameni care se indragostesc de situatia ta materiala insa jura cu mana pe icoana ca i-ti iubeste sufletul. Casatoriile nu dureaza decat maxim 6 luni si apoi urmeaza divortul pe motiv, cica, „abia cand am stat impreuna zi si noapte mi-am dat seama ca suntem incompatibili„, si uite asa casnicia se transforma in iad.
Se poate intampla sa te indragostesti, i-ti pui sufletul si viata in mainile acelei persoane si nu va mai dura mult pana te va vinde tot asa cum Iuda la vandut pe Isus, si culmea, vanzatorul sufletului tau este chiar persoana care a jurat ca te iubeste. Doar ce-i patiti stiu cata durere urmeaza, cate nopti albe si cate ganduri negre.
Ma intreb: In ce lumea traim?

Lumea virtuala

Se spune ca atunci cand murim plecam in alta lumea, o lumea pe care nimeni nu o poate confirma insa nici nu exista cineva care sa o conteste. De fapt se mai spune ca lume este tridimensionala, adica traim in acelas timp in 3 lumi paralele. Sincer, nu cred in asa ceva chiar daca marii savanti au confirmat ca asa ar fi, insa totusi sunt convins ca exista o alta lumea, ce-a virtuala unde avem mii de prieteni pe o pagina  dar nu cunoastem nici unul dintre ei. Ne transmitem vise frumoase, odihna placuta, o seara linistita etc insa in realitate ni se rupe in doua de ce se va intampla cu acea persoana in acea seara sau a doua zi. Totusi vrem sa lasam impresia ca ne pasa…

Exista chiar sentimente pentru anumite persoane, ne simtim atrasi de un avatar insa nu avem certitudinea ca in spatele acelei poze atat de atractive chiar este persoana pe care ne-o imaginam, totusi vrem sa stim ca suntem iubiti atat in lumea reala cat si in ce-a vrirtuala desi si toti stim ca ne asumam un anumit grad de risc.

Am o experienta destul de bogata in aceasta lumea de care vorbesc. Pot seduce orice femeie la orice ora (acum ma laud laugh ), pot fi inginer, maistru, interlop sau chiar senator. De fapt pot fi oricine vreau eu ca doar nu este vorba de o lumea reala ci de una imaginara care este construita 99% din minciuni.

Sunt milioane de cazuri in care anumite persoane se credeau importante doar pentru ca in lumea virtuala intodeauna exista cineva care sa-i spuna prin poze, comentarii sau orice altceva , ca-i pasa. Ce-i care cred in asa ceva , mai devreme s-au mai tarziu vor deveni victime.

Esenta acestui articol este alta, si anume ce ne facem cand o persoana pe care o iubim mai mult decat pe noi insine, este mai atrasa de cineva din virtual decat de tine, ce-l din realitate?

 

Page 3 of 4
1 2 3 4