*Drogurile…*


De cele mai multe ori tinerii încearcă drogurile din teribilism, este adevărat că tinerii cu potență financiară se pot apuca mai ușor de droguri mai ales când există și un anturaj propice. Fiecare familie trebuie să comunice din timp cu proprii copii pe această temă pentru a lua în serios la ce tragedii se poate ajunge. Cel mai grav este faptul că mulți tineri cad în capcana drogurilor fără voia lor apoi vin singuri la furnizorii de droguri datorită dependenței. Recomandarea mea este ca tinerii să fie îndrumați către activități plăcute, să practice sportul și chiar dacă se distrează și se servesc băuturi alcoolice să se limiteze la cantități inofensive pentru că și alcoolul este un drog periculos și face victime. Comunicarea este cea mai importantă, iar pentru cazurile grave fără un tratament de specialitate într-o clinică nu se poate evita din păcate această moarte albă…
Pe zi ce trece văd, aud, cum mulți tineri se droghează. Uni dau vina pe părinți…uni au prea mulți bani…și fiecare are motivul lui atunci când se droghează. Nu este corect să dăm vina pe părinți, profesori, anturaj. Am avut ocazia să întâlnesc tot felul de oameni și nimeni nu ma obligat să fac ceva. Mulți oameni atunci când fac ceva rău încearcă să fugă de răspundere și să dea vina, fie pe părinți, fie pe anturaj. Nu cred în așa ceva.

*Liniștea Sufletească…*

N-am să-ți cer să mă iubești, fiindcă sentimentele tale îmi șoptesc „te iubesc” în fiecare zi, n-am să te caut să-ți spun că „te iubesc” zilnic, fiindcă ți-am spus pentru totdeauna.
Vreau să mă simți, să simți că mă iubești cu adevărat, nu-mi place să te sufoc cu iubirea mea. Vreau să mă aștepți așa cum te aștept eu pe tine.
Vreau să-mi oferi libertatea care ți-am dăruit-o eu, fiindcă iubirea înseamnă libertatea, pentru a dobândi liniștea sufletească.

*Am Avut O Mamă Scumpă*

Amintirea este singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni, doar ea rămâne după ce sufletul este secătuit de lacrimi de durere care croiesc râuri de tristețe tot mai adânci pe obrazul meu. De ce nu te uiți în urma ta să vezi haosul pe care la creat plecarea ta din lumea mea? De ce ți-ai pus aripi de înger așa devreme? Sunt multe momente în care am simțit lipsa mamei, căruia să-i împărtășesc gândurile, preocupările, dorințele, bucuriile și supărările mele. Mama mea a murit când eu eram copil, la vârsta de 47 de ani. Povestea e lungă, aș putea scrie o carte. Nu merita să moară așa de tânără, nu a greșit nimănui niciodată. A fost un om minunat pe care vreau să cred că Dumnezeu mi-a luat-o pentru ca avea nevoie de ea în rai. Îmi lipsește enorm. Au trecut ani mulți de atunci, însă eu am sentimentul că pe zi ce trece mă sting și eu. Îmi doresc să fiu acolo cu ea, oriunde ar fi. Odată cu moartea ei s-a dus cel mai minunat și mai frumos om, care a avut de suferit toată viața cât a trăit. Nu o să înțeleg niciodată de ce. E nedrept. Dumnezeu să te odihnească în pace mama. Îmi este tare dor de MAMA.

*Musai Să Investim*

De la naștere, cineva ne-a sădit credința în inimi și cu toate astea, noi oamenii…reușim să dizolvăm credința prin dezamăgiri și eșecuri. Ne scufundăm în propriile temeri, trăim între ferestre opace, departe de cei aparent fericit. Iar într-o zi ne v-om trezi că nu ne-a mai rămas nici o fărâmă de suflet care să mai poată spera. Știu, pentru a crede trebuie să fii puțin absurd…te prefaci, ignori…te prefaci că e totul bine. Uneori repetăm aceleași greșeli așteptându-ne ca de această dată să fie diferit. Nu ai cum. Doar să fii prea naiv, orb și să adopți imposibilul, și cu toate astea fără credință toate-s deșarte. Ca să renunțăm…nu-i deloc ușor. Câți dintre noi nu ne purtăm neîmplinirile? Câți dintre noi nu ne dorim sufletul pereche? Câți dintre noi nu ne putem accepta vârsta? Însă nu putem renunța la parte din noi. Noi am fost făcuți pentru a accepta toate astea…așa cum sunt ele. Noi suntem singuri în măsură să descifrăm motivele…să găsim o explicație la tot ceea ce ni se întâmplă. În astfel de situații devenim ridicoli…însă când vrem să lipim chipuri sparte…visuri…să reînviem clipe din trecut..suntem penibili, însă avem nevoie să mergem mai departe pentru a ne convinge că n-a mai rămas nici o portița. E musai să investim în tot ce mai avem viu, pentru a realiza că nu ne-am pierdut din nou. Știu, e dureros, nedrept, greu…însă e singura soluție…

*Aștept Un Zero…*

De câteva zile îmi simt sufletul animat de emoții puternice, însă emoțiile și mai puternice apar odată cu lăsarea seri, parcă am renăscut din propria ființă ca un rezultat al frământărilor din ultima perioadă. Încep să mă simt mai puternică, deși…recunosc sunt încă slabă, curajoasă, deși mi-e teamă, optimistă deși mă apasă gânduri negre. Trebuie să reiau totul de la zero. Acum mă imaginez în viitor..e ca și cum am luat totul de la zero, pentru că asta îmi doresc, însă mi-e teamă. Și cu toate astea va trebui să fac acest pas să iau totul de „la zero. Am vorbit cu iubirea mea despre asta și ma liniștit,că va fi totul bine. Am încredere în el, și dacă el crede în această decizie ce doar noi doi am luat-o e bine să numai așteptăm și să luăm totul așa cum ne-am propus, însă poate că nu e bine să mă mai gândesc la asta acum și să las totul să vină de la sine. Încă mai am câteva zile și voi vedea cum curg emoțiile și cum mă descurc în noua mea viață…în noua viață alături de el.

*Mâinile Tale Sunt Ale Mele!*

Când ne-am întâlnit prima oară, m-ai apucat de mâna și simțeam că nimic numai există. Îmi venea să mă joc cu mâinile tale…să le întorc pe toate fețele, însă a fost prea scurtă întâlnirea și am fost nevoiți să mergem fiecare la casele noastre. Cu trecerea timpului…am adormit ținându-ne de mână, iar când ne despărțeam…mă durea să te știu departe și te străngeam tare de mână…fără ca tu sa spui ceva. Așa ne-am cunoscut noi doi, într-un parc ținându-ne de mână și poposind pe o bancă. Ținându-te de mână ți-am făcut loc în viața mea…mâinile tale au învățat să mă cunoască înainte ca eu să știu că faci parte din mine. Iubesc mâinile tale ce știu să mă ocrotească, degetele tale ce îmi dă la o parte șuvița de păr de pe obraz. Mâinile tale mă liniștesc atunci când visez urât…atunci când îmi este frig…mâinile tale nu uită niciodată să mă atingă. Îmi ești drag…mâinile tale îmi sunt dragi…mi-e dor de mâinile tale, de tot ce inventăm împreună. Mi-e dor de tine, cu toate că te-am luat cu mine din prima clipă când te-am cunoscut. Mâinile tale sunt ale mele!

*…Am Ajuns Un Suflet Singuratic…Oscilez Între Trecut, Prezent Și Viitor…*

De mai multă vreme mă-ntreb dacă ai fost sau mai ești al meu? Oare să te mai chem și să mai sper? Să las inima să alerge iarăși după tine? Sufletul meu va mai înflori vreodată…voi mai simți cum mă inundă pe interior iubirea ta? Vrei să ști ce simt acum…? Îți voi spune…știu că ești nerăbdător. Acum simt că am acel curaj să mă destăinui ție așa cum sunt și tot ce simt. Eu continui să fiu doar a ta cu tot sufletul…și mii de gânduri și întrebări îmi umblă prin mintea mea…oare tu chiar ai fost al meu? Îmi doresc ca inimioara ta să-și întindă brațele sufletului tău către imaginea chipului meu…culegându-mă dintre amintirile ce sunt convinsă că ți-au rămas întipărite în gânduleț…vreau ca brațele tale să mă cuprindă…să mă strângă cu putere, pentru a – și alunga dorul când tu ești departe de mine. Oare vei putea să rabzi departe de inima mea? Tu ști că e nevoie să punem completarea pentru a fi completă?…Nu știu dacă reziști sau nu, însă eu mă sufoc și îmi vine să strig în gura mare cât de mult te iubesc și cât tânjesc după mângâierile tale…vreau să îți simt mâna între pulpele mele…să simt că îți aparțin și râuri de dorință să curgă prin întreg corpul. Vreau să mă faci a ta…să tremur de pasiune, însă…eu acum visez și nu vreau ca nimeni să mă trezească din al meu vis. Da…visez…iar visul meu e atât de frumos încât nu vreau să mă trezesc. Am nevoie să-mi fi aproape să aud vocea ta calmă de altă dată…Off Doamne parcă a trecut o veșnicie de când nu-mi mai spui cuvinte de dragoste…de când nu mă mai alinți…nu mă mai dezmierzi cu ale tale cuvinte, însă încă mai sper într-un ungher ascuns al sufletului meu că tu ai să îmi îndulcești iarăși buzele cu sărutările tale. Mi-ai spus că m-am prefăcut și că nu te iubesc…mi-ai spus că nu te iubesc și te mint mereu…am încercat să te uit…să te scot din inima mea, însă nu se poate. Știu…avem momente de rătăcire, însă eu te simt mereu în sufletul meu…ești acolo cu mine…mi-e imposibil să uit și să trăiesc fără tine. Când a început totul m-am simțit norocoasă…plină de tine…e ca și cum mă transpusesem într-o altă lume. Am greșit, iar acum am zilele chinuitoare…dorul de tine mă istovește…inima mea nu știe să aștepte, mi-am propus o pauză, însă nu pot face fată inimi…e mult mai tare și mai încăpătânată decât mine…nu poate sta fără tine.

*El, E…. Slăbiciunea Mea*



Off , iar nu am avut timp să-i spun iubiri mele cât de mult îl iubesc…dar cred că asta nu-l va întrista prea mult…pentru că știe cât înseamnă pentru mine…dacă nu ar fi fost așa…cu siguranță aș fi reușit de acum câteva luni să uit tot ce ne-a legat sufletele unul de altul…dar eu îl iubesc la fel și el …chiar dacă pentru moment ne rezumăm la a ne șopti magicul : te iubesc doar prin scris…poate că vor veni timpuri mai bune și că șansa aceasta să ne facă iubirea și mai profundă. Sper…și mi-e teamă dar totuși îmi spun așa : ’’ poate ca destinul mi-a auzit plânsul și durerea și va face cumva un miracol …un miracol pentru noi doi…chiar dacă iubirea aceasta îmi frânge aripile viselor frumoase. Pentru că știm amândoi – trăim o poveste de dragoste interzisă…care înseamnă : o lacrimă de dor târziu în noapte ce o vărs pentru el…un gând fugar și plin de dorința lui către mine …un tangou plin de senzualitate și dragoste al buzelor noastre când se unesc într-un sărut , dar departe de privirile ochilor cunoscuți…și o contopire a două trupuri unul într-altul la care martori ne pot fi doar suspinele și gemetele ce taie tăcerea din camera în care ne iubim….o îmbrățișare și un suspin adânc de parcă mi s-ar tăia răsuflarea atunci când știu că trebuie să plec de lângă el… și să mă rup din îmbrățișarea lui…un sărut plin de tandrețe dar și durere ce o simt că îmi apasă sufletul…înainte de a ieși pe ușă amândoi ținându-ne de mână și privindu-ne într-una până trebuie să îi dau drumu’ mâinii lui și să-i spun : ’’ îmi va fi dor…pa iubire ’’ . DAR…cu toate astea e un sentiment care simți că te face să îți spui că ai atins nu RAI- ul….dar măcar o treaptă a lui….e minunat el ca bărbat …prin caracterul lui deosebit…Doamne, cât mă poate face să mă gândesc la el acest suflet frumos de bărbat ! El, e slăbiciunea mea…; nu știu dacă voi mai avea parte de ceea ce am scris mai sus…dar indiferent de situație ..în paginile sufletului …el….va rămâne pentru mine, dragostea sufletului meu ! Mi-a scris și ieri …: ’’ bună iubire, of iubire dragă nimic nu e mai minunat decât să aștept cu emoție gândurile tale pe care le citesc aproape cu lacrimi în ochi; ești atât de minunată prin tot ceea ce faci și te adooor frumoaso ’’ astea au fost cuvintele lui de ieri dimineața ca răspuns la mesajul meu…iar la sfârșit mi-a trimis o ploaie de trandafiri . Nu știu ce va fi sau nu, dar a rămas același romantic și aparent ’’fidel sentimentelor ’’ ce mi le poartă ; atât de mult îmi umple inima de bucurie să-l știu acolo, gândindu-se la mine ..măcar puțin…să văd că în inimioara lui încă arde iubirea și că își dorește la fel de mult ca la început să mă întâlnească… Am emoții ..chiar am…știu că mai e foarte puțin până îl voi întâlni…și sunt sigură că și el…pentru că în privința asta chiar ne asemănăm… dar nu asta contează…important e că în inima lui eu sunt dragostea lui pe care o adora și o iubește . Iar el – el pentru mine, reprezintă însuși inima mea!

*Pentru Totdeauna Ea*



Are un nume frumos, ochi albaștri , privire gingașă către tine, încât simți că te topești. Da, e matură, însă pare o copilă atunci când vorbește, când se îmbracă, iar zâmbetul ei este de neuitat, pentru că umple camera de lumină acolo unde este. Uneori uitându-mă mai insistent la Ea descopăr în zâmbet amintiri urâte de pe vremea când era copil. Rareori se privește în oglindă, Ea
știe că are zâmbet frumos și e frumoasă, însă e mică și nu trebuie să o superi…inima ei e slăbită și nu ar mai rezista încă odată. Știe să-și răsplătească prieteni, cunoștințele, rudele…chiar prin gesturi simple și
atunci când te aștepți mai puțin, însa toate gândite și făcute cu tot sufletul. Acum are planuri mari de viitor. Este înrăită atunci când vine vorba de marea ei dragoste, e visătoare, se calmează ușor cu vocea cu care s-a obișnuit și un sărut pe buzele  ne,rujate. Da, se rujează rar, nu se marchează… e simplu Ea originală de la mama Natura. Îi place să stea singură în camera ei, la
calculator admirând poze, asta e cam tot ce știu despre ea până în prezent. Mai știu că este o luptătoare și toată viața așa va fi…va lupta cu hoții de stele, cu toți cei care încearcă să îi tulbure fericirea.

*Dorință Imensă*

Port în suflet o dorință imensă de iubire, îmi doresc să strălucesc doar pentru el…să îi pot oferi căldură, iubire, am dorit și doresc să iubesc și să fiu iubită. Am sperat că voi găsi pe cineva care să mă mângâie…să mă asculte…să mă înțeleagă…să fie mereu în al meu suflet și să îmi șoptească în fiecare noapte că mă va iubi mai mult decât viața. De-a lungul timpului am adunat neliniști, minciuni, răutate și alte lucruri negative, acum mi-au devenit coșmaruri și începând de azi vreau să pun punct la toate astea, știu, e greu să găsești adevărul, acum la sfârșit de an, ne propusesem să fim mai buni, mai pașnici, însă eu am făcut chiar mai rău decât am făcut vreodată. Trebuie să pun punct pentru mine și să încerc să mă cunosc mult mai bine ca să pot cunoaște…Mă gândesc…poate că am nevoie de un psihiatru…poate am nevoie de antidepresive să pot dormi mult și să nu mă mai trezesc.

 

Page 3 of 6
1 2 3 4 5 6