Despre Lusa printesa mea, a noastra

In urma cu cateva luni, mai exact pe data de 15 Martie 2015 spune-am ca am avut o catelusa pe nume Lusa care din nefericire a murit. Nu am scris mare lucru la vremea aceia deoarece eram bulversat, nu puteam sa cred ca printsa mea a plecat, nu acceptam asa ceva desi si medicul care a avut grija de ea ma avertizat ca este cardiaca si sa nu ma astept in viitor la ceva bun. Am insistat in fata medicului sa faca ceva, sa-mi ofere orice reteta care i-ar mai prelungi viata. Mi-a dat pastile umane pentru inima cum ar fi Aspenter, apoi mi-a recomandat sa nu o hranesc decat cu plamani de porc pentru ca acestia nu contin nimic care i-ar afecta inima. Cateva luni de zile doar asta a mancat insa vedeam cu ochii cum imbatraneste, cum se stinge….
Dintii din fata ii cazuse si mesteca doar cu maselele. Nu mai auzea si nu mai vedea decat de aproape. Uneori cand veneam de la servici ea dormea in fotoliu. Tranteam usa intentionat ca sa auda ca am venit acasa insa de cele mai multe ori dormea in continuare. Cand ma apropiam de ea si o mangaiam, deschidea ochii si ii trebuia cateva secunde ca sa isi de-a seama cine sunt. Se bucura, fugea prin casa, sarea in sus de fericire ca m-am intors. Pentru mine era un fel de terapie, ma facea sa ma simt bine, imi alunga toata partea negativa ce o acumulasem in acea zi, ma bucuram impreuna cu ea ca suntem impreuna.
Intr-o dupa-amiaza m-am intors de afara. Lusa statea pe fotoliu si respira foarte greu. Gemea intr-un mod infiorator. M-am dus langa ea, am mangaiat-o si am vorbit cu ea. In felul ei vroia sa se lipeasca de mine insa nu mai putea, nu mai avea puterea sa se miste. Am luat-o in brate, am pus-o pe perna mea si m-am intins langa ea. Incetul cu inceptul a inceput sa-si revina cat de cat. Am adormit langa ea dar nu pentru mult timp. M-am dat jos din pat si cautam o solutie salvatoare dar vorbele medicului ei imi ocupa mintea: „Nu te astepta la ceva bun, este cardiaca si in curand se va intampla inevitabilul. Eu nu sunt Dumnezeu sa-i dau zile. Nici operatia nu o poate salva deoarece corpul ei nu mai este puternic sa reziste la o interventie chirurgicala„.
Cu lacrimi in ochi i-am lasat sufletul in voia Lui Dumnezeu.
Pe la ora 23:00 sa retras intr-un colt, un loc unde nu statea niciodata. Mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca nu vroia sa moara in vazul meu.
Am luat-o de acolo si am adus-o cu mine in pat. Respira mai bine dar statea intr-o pozitie fixa.
Cu gandul ca Dumnezeu va face o minune am adormit alaturi de ea.
M-am trezit la 4 dimineata si primul meu gand a fost sa vad ce face Lusa. Era cazuta din pat, statea cu piciorele in sus….murise.
Cu lacrimi in ochi am luat-o in brate, i-am apasat pe piept crezand ca o readuc la viata, am zdruncinato, am tipat la ea dar degeaba, Lusa ma parasise.
Nu pot sa scriu in cuvinte durerea pe care am trait-o atunci si pe care o mai traiesc si acum desi si intre timp am luat un alt catel crezand ca voi trece mai usor peste moartea ei.
Am pus-o in paturica ei, am infasurat-o si am dus-o afara unde am ingropato.
Trec zilnic si privesc acea groapa si tot zilnic imi doresc sa nu fi murit.
Din pacate nu pot sa-i aranjez groapa plina de buruieni deoarece cineva ar sapa acel loc sa vada ce se ascunde sub pamant pe care eu l-as ingriji.
Va scriu cu lacrimi in ochi ca doar eu stiu ce a insemnat acel catel pentru mine, pentru noi.
Cine a trecut prin ce am trecut noi intelege foarte bine ceea ce spun insa cine nu a avut niciodata un catelus probabil ca ma crede bun de Balaceanca.
Printre idiotii care nu ma pot intelege se afla si un asa numit Altul, un obsedat religios, o victima a propriei sale gandiri. Critica orice durere de a noastra si chiar considera ca este un mare pacat sa iti para rau ca a murit un animal.
Domnule Altul, esti mai animal decat orice animal de pe planeta asta. In loc de suflet ai venin si in loc de creier ai tarate.
Religia ta te-a adus intr-o pozitie in care nici sotia ,nici copiii nu mai doresc sa te vada s-au sa mai auda de tine.
Sper sa ajungi cat mai repede in iad, acolo iti este locul.

Dumnezeu sa aiba grija de sufletul printesei noastre Lusa!

3 thoughts on “Despre Lusa printesa mea, a noastra

  1. Ce frumoasa era sad
    Am avut si eu un papagal(perus) ,care era f. inteligent ,il chema Coco ,dar statea mai mult pe umarul si capul meu ,manca din farfurie cu mine ,imi vorbea la ureche,il iubeam mult si am avut o floare toxica in casa ,nu mai retin cum se numea si a ciugulit intr-o zi din ea ,eu nu mi-am dat seama si intr-o saptamana a murit .
    Am plans o saptamana si l-am ingropat la radacina unui copac ,pe unde trec zilnic pe acolo si ma opresc in amintirea lui sad
    Asa ca iti inteleg durerea ,imi pare rau sad

    1. Stiu ca papagalii devin extrem de inteligenti daca traiesc doar in preajma omului fara alte pasari langa ei.
      Spun ca stiu pentru ca am avut si eu 2 papagali. Unul a murit din cauza ca a mancat din frunzele unui Ficus.
      Celalalt sa atasat foarte tare de mine si facea c-am la fel ca si Coco. Se punea pe umarul meu, insa nu vorbea dar imi canta cat era ziua de lunga.
      Eu sunt o persoana care iubesc animalele si as face orice ca sa nu le mai vad chinuite de diferiti oameni care de fapt sunt ei insusi niste animale.
      Mu te-ai gandit sa-ti cumperi un alt papagal?

Parerea ta conteaza