Egoismul

Nu odata se intampla ca atunci cand ne indragostim sa fim atat de sigur ca iubirea va functiona incat uitam lucrurile cele mai elementare. Uitam ca partenerul nu este proprietatea noastra, uitam ca nu exista un ceritificat de garantie care sa ne asigure o relatie de lunga durata, uitam sa fim constienti ca intr-un fel s-au altul celalalt si-a pus viata si viitorul in mainile noastre, uitam de noi!

Unde este greseala? De ce se intampla asa? De ce nu avem destula putere sa oferim celuilalt ceea ce isi doreste fara sa fie nevoie sa ne spuna acest lucru?

Cred ca egoismul din noi este pricipalul vinovat. Intodeauna acuzam pe celalalt dar niciodata pe noi. Intodeauna spunem ca nu suntem intelesi dar nu ne-am intrebat niciodata daca noi am inteles pe celalalt.

Cineva-candva spune-a ca pentru a fi sigur pe o relatie ca o poti controla trebuie sa ai ceva experinta din trecut, adica sa mai fi avut si alte relatii. Ok, poate ca asa este, nu stiu , insa de ce este nevoie de un trecut pentru a putea fi tu? Oare iubirea prezenta se acumuleaza cu ce-a din trecut? O relatie pierduta nu ramane o parte din istoria vietii noastre? De ce nu poate exista o singura iubire?

De ce doi oameni care se iubesc au nevoie de termeni si conditii chiar daca nu au vorbit niciodata despre asta insa ambii stiu ca celalalt trebuie oarecum sa faca fata cerintelor partenerului?

Eu cred ca in toate intrebarile de mai sus exista si un raspuns. Nu se iubesc cu adevarat ci au doar o tenta de a spune „Te iubesc”, doua cuvinte spuse mecanic dar care in interiorul lor ii face sa creada ca iubesc si sunt iubiti.

In realitate cuvintele ar trebui rostite prin fapte. Un singur gest fie el cat de mic este suficient pentru celalalt sa inteleaga ca partenerul i-a spus ca il iubeste fara sa rosteasca aceste doua cuvinte.

Am auzit odata pe cineva spunand: Mai intai trebuie sa ma iubesc pe mine si apoi pe altcineva.

M-am tot gandit de unde si pana unde intai iubirea de sine ai apoi daca mai ramane ceva oferim si partenerului?

Parerea ta conteaza