Iarta ca sa fii iertat

Merită să iertăm? Merită să fim iertaţi? Copilul meu îmi spune deseori: am greşit şi eu, nu poate să greşească omul? Ba da. Poate. Însă deseori greşeala se răsfrânge şi asupra celora de lângă noi. Şi atunci s-ar părea că puţină severitate, exigenţă nu strică, Dacă se obişnuieşte omul să privească superficial lucrurile, riscă, prin greşeală, să distrugă sau să se autoditrugă.
Pe de altă parte, ideea de iertare adusă de Iisus, aduce sublimul în viaţa noastră. Când ajungi să ierţi o greşeală a cuiva si, mai ales, dacă reuşeşti să te ierţi pe tine însuţi, te ridici cu un gând mai sus spre Dumnezeu. Simţi că respiri altfel. Ş-atunci…cum să găsim calea între alfa şi omega? Trebuie să iertăm? Merită să fim iertaţi? ?

36 thoughts on “Iarta ca sa fii iertat

  1. Daca ati gresit fata de cineva, scuzele nu sunt suficiente: trebuie sa reparati stricaciunile. Numai cu aceasta conditie sunteti achitat. Nu este suficient sa-i spuneti celui pe care l-ati suparat: Îmi pare rau, iarta-ma… caci Legea divina va va urmari pâna când veti repara raul pe care i l-ati facut. Veti spune: Dar daca persoana m-a iertat? Nu, lucrurile nu se rezolva atât de usor, caci Legea si persoanele nu sunt unul si acelas lucru. Persoana va poate ierta, dar Legea nu va iarta; ea va urmareste pâna când veti fi reparat tot ceea ce ati stricat. Evident ca cel ce iarta da dovada de noblete, de generozitate, el se dezleaga, se elibereaza de chinurile care îl mentin în regiunile inferioare ale planului astral. Iisus a spus ca trebuie sa iertam gresitilor nostri, pentru ca sa ne eliberam de gândurile negative si de razbunarea care ne macina. Dar iertarea nu rezolva problema: iertarea îl elibereaza pe cel care a suferit, pagubit, dar nu si pe cel care a faptuit greseala. Pentru a va elibera trebuie sa reparati.

  2. Primeşte primăvara în viaţă şi în suflet… deschide-ţi aripile şi încearcă să zbori… închide ochii şi încearcă să visezi… nu-i aşa că e minunat?

  3. Nu imi place deloc cand oameni se pun alaturi Sfintilor. Suntem pamanteni, pacatosi si gresim fiecare. Nu cred ca exista om sa nu greseasca. Am gresit, apoi am regretat, si invatand din greseli, nu s-a mai repetat. Cine nu greseste? Cine suntem noi sa iertam? Ne iearta Dumnezeu pe toti, el ne indruma, noi sa fim atenti, sa avem auz bun pentru tot ce e bun si frumos aici pe pamant.
    Nu as recurge la vorbe urate, jicniri, razbunare, sau severitate cand vine vorba de copii. Copii au mare nevoie de noi cei adulti, comunicare, vorba buna, apropiere, iar atunci copilul prinde incredere si nu va mai gresi.
    A ierta e omeneste, a fi rau e distrugator si duce la boala de orice natura.
    Vise dulci ! :bear:

    1. O vorba urata, o jignire s-au orice altceva care nu ne reprezinta, se poate spune la nervi. Important este sa ne para rau si sa cerem iertare.
      Ideea iertarii nu tine neaparat de religie ci doar sa intelegem ca Isus ne-a iertat pentru tot raul care l-am facut.
      Buna dimineata draga mea.

      1. Eii, si nervi pot fi controlati, asa ca e bine sa ne controlam si apoi nu va mai fi nevoie de iertare. Cand un om isi gaseste motivele in nervi…e cam trist, iar Dumnezeu daca la nervi ar face ce trebuie facut, oare cum ar fi? Mai bine sa ne controlam inainte de a vorbi. <3

        1. Tocmai tu ai spus sa nu asemanam oamenii cu sfintii. Dumnezeu este net superior omenrii si poate de aceea ne este atat de greu sa intelegem lucruri care se intampla si Dumnezeu nu intervine.
          Nervii se numesc asa tocmai pentru ca nu pot fi controlati.
          Totusi eu cred ca a ierta este ce-l mai sublim gest pe care un muritor il poate face.

          1. Mama lor de nervi …
            Eu ma controlez cand sunt nervoasa, iar daca gresesc, a doua oara nu se mai repeta. laugh Uite un martisor ca sa ma poti ierta beee



            De martisor iti daruiesc inima mea !

            Ps, imi place tare mult ghiocelul, l-as fura dar…
            Te iubesc!

          2. Uite, vezi? Deja te-ai enervat smile)
            Multumesc frumos pentru inima care mi-ai daruit-o, si ca semn ca te iubesc iti dau codul care afiseaza acel ghiocel in partea stanga a site-ului. Treaba este ca nu stiu daca functioneaza si pe platformele gratuite, insa poti incerca. Pana la urma gestul meu conteaza, atat! beee

            Copiaza textul din chenar si introdul pe site-ul tau intr-un Widgets!

  4. Eu stiu ca numai Dumnezeu iarta ,iar daca ai gresit si te caiesti de greselile facute ,Dumnezeu stie in ce masura ai gresit si te va ierta ,iar celui caruia sau careia i-ai gresit se cere scuze atat stiu eu

    1. Se pare ca acesta discutie a deviat spre una religioasa.
      Nu e vorba de mine ca as fi gresit ci in general, pentru ca pana la urma nu exista om sa nu greseasca. Ideea este cum actionam cand propriul copil face o greseala? O toleram s-au il invitam sa-si ceara scuze si atat?

      1. Si ce? Nu esti crestin?
        Copilul cand face o greseala, comunicam in asa fel incat sa nu se mai repete, iar ca sa fim siguri de indrumarea buna, dam o pedeapsa mica, nu las la tv, ii iau telefonul cateva ore sau zile, depinde de greseala, asta am facut eu. Daca vorbim de oameni adulti, am scris mai sus.

        1. Nu, nu sunt crestin!
          Deci, tu crezi ca pedeapsa rezolva unele greseli? Eu nu cred in pedeapsa ci mai degaraba cred cu tarie in comunicare. Orice copil asteapta de la parinti altceva decat biciul. Un copil trebuie sa inteleaga unde anume a gresit si ce trebuie sa faca in viitor pentru a nu mai repeta greseala.
          Stii tu…bataia nu este rupta din rai. Zicala asta a inventat-o oamenii violenti!

          1. Bataia nu, dar pedeapsa da. depinde si de pedeasa. Eu ma refer la pedepse mici, minore, deoarece sunt copii ce nu ii poti stapani, si atunci il pedepsim. Nu ii dau voie sa se uite la desenele lui preferate pana cand nu isi cere scuze, ii iau telefonul, samd… Daca nu esti crestin…, ma indoiesc, eu stiu ca ESTI !

          1. eu nu iert ,insa daca greseala este una care nu ma afecteaza prea mult nu port dusmanie caut sa evit acea persoana pe cat e posibil ,pana se va convinge ca am dreptate smile

          2. Pai v-am explicat ,chiar daca este copilul dv .eu am inteles din prima citire ce ati scris ,dar comunicarea este singura solutie ca daca il aprobati va gandi ca el are dreptate ,daca nu-l aprobati in gandire atunci il puneti in situatia sa se gandeasca daca nu cumva el a gresit ,deasta am scris ca ,comunicarea sau dezbaterea acelor discutii sa aajungeti la un consens bun ptr. tata-copil smile

          3. Poate ca veti dreptate, nu stiu, insa eu chiar nu pot sa ma supar pe copilul meu. De fapt ma supar 1-2 minute si apoi tot eu sunt acela ca cauta vorba. Posibil sa gresesc!

        1. Si eu am facut si voi face ca tine. Nu putem ierta, Dumnezeu iarta, iar cand vine vorba de copii, trebuie sa avem grija, ca pe viitor tot ei vor suferi. O seara frumoasa draga mea Anuska !

Parerea ta conteaza