Liceeni din Sectorul 3 au posibilitatea să studieze un an în America

Primăria Sectorului 3 prin Inspectoratul Școlar al Sectorului 3 invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019. Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională și de Ministerul Educației Naționale va promova programul de schimb de experiență FLEX.
Acesta este finanțat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor români ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului școlar 2018-2019. Participarea la Programul FLEX este gratuită și se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să candideze online.
Programul presupune parcurgerea unui schimb de experiență cu durata de un an în Statele Unite ale Americii. Astfel, fiecare bursier va locui timp de un an ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. În 2018-2019, la nivel global, aproximativ 800 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX.
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții:
• au cetățenie română;
• sunt născuți între 15 iulie 2000 și 15 iulie 2003;
• sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a
• studiază limba engleză în liceu;
• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani
Candidaturile se depun online până pe 17 octombrie 2017 aici: https://ais.americancouncils.org/flex
Informații complete despre program pot fi obținute pe e-mail (flexromania@americancouncils.eu) și pe site-ul www.americancouncils.ro.
Persoană de contact pentru Programul FLEX este Eliza Chirilă, Country Representative, 0769/696.698 (L-V: 9:00-17:00).

Serviciul Relaţii Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Parerea ta conteaza