😉Pașnică… 😂

Sunt pașnică. Am prins aia, că răutatea vine din prostie și mai știu de ce m-am ferit mereu: Să nu fiu proastă. De-aia am căscat ochii în jurul meu și am căutat să mă învârt pe lângă oameni de la care să am ce învăța ori pe lângă oameni care să vrea, ca și mine, mai mult de la ei. Însă pe cât de mult țin la diplomație, în afară de goana dintre a fi sau a nu fi prost, am crescut, (pentru asta, vă mulțumesc, mamă și tată!) cu o imagine clară asupra ceea ce înseamnă a fi sau a nu fi „om”. Tocmai pentru asta, nu mă interesează dacă ești țigan, gay, indian sau boschetar. Nu mă interesează dacă ești gunoier sau CEO. Respectul meu pentru omul care știe să fie om e același. Constat că a face diferența între rase și statut social devine un exercițiu tot mai greu. De fapt, unii nici nu exersează. Nu e act mai rău decât să te crezi mai deștept decât ești, pentru că, atunci, ataci cu prostia ta în stânga și în dreapta. Ești integrat social, prin statutul de om cu buletin și infectezi. Tu, diferitule, mai albule, heterosexualule sau pricopsitule! Tu poți să-mi compromiți diplomația!
Reacționez astfel, pornind de la un episod recent.
-Am auzit că ești țigancă!
-Așa, ce ar fi cu asta?
-Te întreb…
-Nu sunt! Dar n-aș avea o problemă. Pot să te întreb și eu ceva?
-Da…
-Tu ești prost?
-Poftim?
-E o întrebare firească, la fel ca cea pe care mi-ai adresat-o. Nici nu contează să-mi răspunzi. Știi, sunt lucruri pe care le vezi la cei din jurul tău, sunt evidente. Numai că e important să judeci cât te afectează ce și cum sunt. Nu mă deranjează că ești prost, deși e mai nasol decât să fii țigan.

💮Sunt…✍

Sunt mai singură și mai inutilă decât o barcă pierdută de vreun explorator prin deșert…dorm cu alge marine sub pleoape…sunt mai singură și mai inutilă decât un fluture cu aripa ruptă; el încearcă încă să zboare, eu nu pot decât să plâng…țes imnuri din neaua pletelor și sunt mai inutilă când sunt…și sunt, deși nu-ncerc să fiu; ce-aș fi de-aș fi al nimănui…dar oare-al cui sunt eu?…e, ca și cum te-ai privi prin celălalt orificiu al binoclului și toate stelele sunt într-un dincoace…

🦁Copilărie?…✍

Copilărie? Nu știu ce e aia…, dar știu acum ce este viața, știu că Dumnezeu există și nu dă de toate la toți.
Știu doar că m-am trezit într-o viață în plină luptă, fără să realizez la momentul respectiv. Abia când am ajuns la vârsta a treia am realizat cât am fost și sunt de puternică. Dumnezeu ne alege pe fiecare de-a stânga și de-a dreapta Lui. Eu sunt una ce stă și la dreapta și la stânga, deoarece tot ce mi-am dorit mi s-a dat. Nu bogății, iubirii interminabile etc…
Dacă mi-am dorit un măr, Dumnezeu mi l-a dăruit cu mult mai târziu, iar eu de fiecare dată am așteptat.

😢Odihnă Veșnică✞

Să-ți fie calea cât mai lină,
Odihnă veșnică să-ți dea.
Ușor plutind către lumină
Să strălucești precum o stea.
Căci tinerețea ai luat cu tine
Pe drumul tău când ai plecat,
În urma ta dor și suspine,
Râuri de lacrimi și oftat.

⭐Dumnezeu Ne dă Lumină✞

Dumnezeu ne dă Lumina, dar ca să o putem primi, ochiul nostru trebuie să fie curat, iar asta înseamnă efort. Însă orice efort al nostru făcut cu năzuința de a ne apropia de El este dublat de lucrarea harului Său, așa încât și atunci când ne curățim gândirea, simțurile, tot Lui îi datorăm asta.

🍀😘Pentru Voi Cu Drag☕🌺

Să crezi în vise, să trăiești
Să lupți, să le împlinești
Să iubești binele și frumosul
Să fii un om, de tot folosul.

 

Lumea este o oglindă, tot ceea ce ești și simți în interiorul tău, se vede în exterior !
Noapte bună, Suflet Drag ! 🌹🦋🍀☕🌺😘🍰

 

🌝Sunt Binecuvântată🍀

Sunt binecuvântată deoarece îngerul meu păzitor unic și special are grijă de mine tot timpul! Câteodată viața pare grea și confuză, și atunci îngerul îmi amintește că Dumnezeu are un plan pentru toți, iar eu sunt mai puternică decât cred alți. Atunci când îmi este greu forța interioară îmi demonstrează că indiferent cât de dificile sunt vremurile, pășesc cu siguranță pe propriul meu drum. Niciodată nu am disperat când m-am confruntat cu sarcini imposibile. Apreciez uimirea și minunățiile lumii și le folosesc ca inspirație, pentru a fi mai puternică. Îngerul păzitor îmi șoptește că sunt o persoană specială și nu pierd niciodată contactul cu realitatea. Visez că am aripi și zbor la înălțime, pe vârful oricărui munte, iar aripile mele mă împiedică să cad. De-a lungul timpului am învățat să îmi întind aripile sufletului, iar filozofia vieții mele s-a dezvoltat în timp pentru a mă face o forță a binelui.

 

🌺Mulțumire☕

Am deschis ușa sufletului și am lăsat să pătrundă, în casa inimii mele, toată căldura prieteniei tale! Am „uitat” poarta descuiată ca să intri cu zâmbete și cu frumusețe! Voi deschide larg ferestrele pentru a primi, așa cum se cuvine, urările de bine și lumina privirilor dragi! Și-mi voi deschide cât voi putea brațele pentru a te îmbrățișa cu drag! Și-atunci, îți voi spune cu cea mai adâncă sinceritate, că-ți mulțumesc pentru prietenie, îți mulțumesc că exiști și mă gândesc la tine, cu emoție prieten drag !

😘Încrederea✍

Te-ai gândit vreodată ce valoare are încrederea? Câtă responsabilitate presupune? Cât de onorant este ca cineva să aibă încredere în tine? Și cât de ușor este să pierzi această încredere? Cât rău poți face dacă trădezi un om care ți-a acordat încrederea lui? Încrederea este unul dintre cele mai prețioase lucruri care unesc oamenii. Fără încredere nu poate exista nici o relație, fie că este de prietenie sau iubire. Atunci când un om îți acordă încrederea lui, îți încredințează o parte din sufletul său. Prețuiește încrederea care ți se oferă și nu profită de ea!

🍀Rămas Bun✍

Vine un moment când persoanele dragi sufletului pleacă din viața noastră. Unele cu voie, altele fără voie, dar fiecare lasă în urmă ceva de care să-ți amintești mereu cu drag. De lângă mine au plecat mulți, unii pe drumul fără de întoarcere, alți pe drumurile neștiute ale vieții pe unde îi poartă destinul, dar niciodată nu vor pleca din sufletul și inima mea. Sper ca și eu să las în urma mea o amintire plăcută pe unde am trecut sau voi mai trece deși simt că e și timpul meu să-mi iau ❞La revedere❞ de la viață, se apropie cu pași grăbiți. Fiecare suflet are o menire și o misiune pe acest pământ iar când vine vremea plecării trebuie să plecăm cu sufletul împăcat că am fost de folos celor din viața noastră, celor ce i-am iubit și cărora le-am dedicat din timpul nostru pentru a le fii mereu aproape. Nimeni nu s-a născut nemuritor doar sufletul rămâne pentru veșnicie atunci când inima încetează să mai bată, de aceea mereu spun că ce-am iubit și iubesc păstrez în suflet pentru că el va rămâne cu voi când eu nu voi mai fii…

Page 2 of 43
1 2 3 4 43