*Poetul Și Vulturii…*

Când timpul piere în negura uitării,
Vor mai fi oare şi ochi înlăcrimaţi
Să-şi spună oful în clipa întristării,
În bezna nopţii, la căpătâi chemaţi?
Cu aura-i festivă-n străluciri de stea
Poetul se retrage-n linişte spre rai,
Căci locul veşnic, în ceruri va avea
Purtând în slovă, nepieritorul grai.
Păcatele, de-au fost, acum se iartă,
Iar gloria-ti se-aşează-n amintiri,
In slova ta se va deschide-o poartă
Pe drumul veşnic, plin de străluciri.
Acuma, doar lumina mai veghează,
Iar vulturii se-avantă iute la ospăţ,
În goliciunea strâmtă, tot visează
Să-şi potolească setea de dezmăţ.
Pierduţi în josnicia lumilor deşarte
Vor sta în bezna mulţimii de varani,
In gândul lor înverşunat se-mparte
Veninul strâns prin curgerea de ani.

În Memoriam Corneliu.Vadim.Tudor
Cum a fost, cum n-a fost, eu l-am Admirat!

Parerea ta conteaza