Putem sa renuntam la cineva drag noua?

Viata este o tarfa si daca nu o „arzi” tu pe ea, te „arde” ea pe tine.
M-am intrebat de foarte multe ori de ce naiba ne nastem daca trebuie sa murim? De ce Cupidon arunca cu sagetile asa la intamplare fara sa-i pese de consecinte, fara sa-l intereseze daca persoana de care ne indragostim este potrivita ori ba?
Oare cati oameni sau indragostit, au crezut ca in sfarsit sufletul lor pereche a aparut in viata sa si nimic nu poate sa-l mai desparte de aceasta? Cred ca fiecare om de pe planeta asta a gandit asa cand sa indragostit de cineva. Nimeni nu are de unde sa stie ca acea dragoste este de fapt inceputul suferintei si mama iluziilor.
Acele cupluri se indragostesc, isi fac planuri de viitor si apoi intervine ceva ce ii desparte s-au ce-l putin ii tine departe unul de altul macar o perioada. Doar cine a patit asa ceva stie cat de greu este, cate nopti sau transformat in zi lumina, cate lacrimi s-au varsat si cate ganduri negre sau inradacinat in minte.
De ce nu putem sa renuntam la celalalt? Pentru ca il iubim, logic, insa de ce il mai iubim daca aceasta a plecat de langa noi? Pentru ca nu iubim in functie de faptele celuilalt ci iubim pentru ca un ticalos precum Cupidon sa jucat cu sagetile sale magice, ne-a dat o zi de fericire si un an de cosmaruri.
Ok, lasand la o parte gluma mea usoara si nesarata, stau si ma intreb  de ce ne este atat de greu sa renuntam la persoana pe care o iubim? De ce inima judeca in locul mintii?
Cred ca raspunul este urmatorul:
Cineva care ne-a creat (nu ma refer deloc la partea religioasa), ne-a construit in asa fel incat mai mult sa suferim decat sa ne fie bine, sa trecem printr-o zi buna si alte zece rele.
Sa fim nevoiti uneori sa ingenunchem pentru o clipa de fericire, sa ne autoumilim in numele dragostei sau al linistii interioare.
Daca ne uitam un pic in spatele istoriei, vom constata ca ura a facut parte din omenire inca de la Adam si Eva (o ticaloasa care cica ar fi muscat dintr-un mar interzis de Dumnezeu si asta ar fi motivul pentru care si in ziua de astazi exista „raul”.). Au fost o multime de razboaie unde de cele mai multe ori mureau oameni nevinovati. Unele razboaie aveau loc pentru ocuparea unor teritorii insa altele sau produs pur si simplu pentru ca un conducator ravnea la sotia altuia si astfel linistea dintre sot si sotie a fost pusa pe butuci de un pretendent fara scrupule care a fost in stare sa omoare copii si batrani pentru ca acea femeie sa vina la el de teama daca de buna voie refuza.
Ma gandesc ce simtea sotul acelei femei cand se gandea ca poate in acea clipa un rival de al sau transpira in pat cu nevasta-sa? Nici nu vreau sa ma gandesc ins ama intreb: poate sa renunte la ea? Nu, nu poate ptr ca idiotul inca o iubeste, inca sufera si inca o vrea inapoi.
Exemple-le pot fi spuse pana maine dimineata s-au maine seara insa ma opresc aici intrebandu-ma: Putem sa renuntam la cineva drag noua?

2 thoughts on “Putem sa renuntam la cineva drag noua?

  1. Viata e frumoasa. Noi oameni suntem tarfe ;) , asta ca sa te copii ;)
    Iubirea adevarata exista, respira frumos, vorbeste frumos, lupta, castiga, e rabdatoare si niciodata nu moare. Nu putem renunta la iubirea sincera si curata nici dincolo de moarte.
    Daca ai iubit cu adevarat si cele afirmate sunt adevarate inseamna ca nu ai fost iubit pe masura asteptarilor tale, deci: dragoste cu forta nu se poate. Iubirea se naste in doi.

    1. Era un banc: Cica Adam se supara pe Eva si ii trage o bata in cap. Aceasta cade si odata ajunsa la pamant ii cade si frunza care ii acoperea oraganul genital. Adam suprins se uita la aceasta apoi spune: Mai sa fie, unde dai si unde crapa.
      Asa si cu tine acum. Ce scriu eu si ce raspunzi tu?

Parerea ta conteaza