💐Când Iubești…💖

Când iubeşti
Vezi altfel lumea
În imagini și culori,
Totul are sens în viaţă,
Haosul îţi dă fiori…
Vrei din dragostea ce-ţi umple
Paradisul sufletesc
Să mai dai şi pe la alţii
Ca să-i vezi cât se iubesc
Astfel lumea poate-odată
Va-nţelege clipa vieţii
Fericirea e minunea
Ce e darul tău
Și poţi
să îi faci şi tu pe alţii
fericiţi
şi ei
la rândul lor
vor face cât mai mulţi, socoţi…!

* Pierduţi În Vise*

Să te țin mereu pe brațe
Aș opri timpul în loc,
Într-o mare de speranțe…
Iar dorința să ia foc.
Pe când inima se zbate
Printre vise și plăceri,
Să ne alintăm în șoapte,
Uitând clipe de tăceri.
Din văzduh s-adie vântul
Presărând petale moi,
Iar pe sân s-așez sărutul
Dezmierdărilor din noi.
Și-apoi roua ce se-ntinde
Ca și-o mantie în zori,
Curcubeul poate-aprinde
Să ne scalde în culori.
Și-om trăi pierduți în vise
Peste-o pajiște de dor,
Robiți de plăceri aprinse
Și speranța din amor.