🌹Zeița✍

La porțile paradisului albastru
Ce cuprinde marea și ceru-n infinit,
O zeiță a coborât de pe un astru
Ce zeii din Olimp, în taină l-au trimis.

Și dintre zei, pe-o rază, ea alunecând,
Aici ar vrea să vadă doar suflete râzând,
Suflete curate și împletite-n dor,
Cum e în nemurire-n tărâmul zeilor.

Și zeii au pus în ea un pic din toate,
Zâmbet și speranța, căldura, bunătate,
I-au pus dreptatea-n gând și jocul în privire,
Muritorilor de rând, pecete să le fie.

A pus în ea și focul iubirilor eterne,
Și cântecul de harpă ce vrea să ne îndemne,
Să ne iubim cu toții în cântece și vers,
Și slavă să-i aducem mereu în univers.

🍀*Mulțumesc Vouă Tuturor – Thank you all*✍🍀

 

Tot ce s-a întâmplat în viața mea de când am acest blog, a fost mult. Niciodată nu am primit atât de multe gânduri bune. Am simțit căldură, apreciere, sinceritate și toată energia aia pozitivă pe care o caut în oameni sau pe care încerc să o ofer unde nu e. Mi-am simțit alături toți oamenii care contează pentru mine și vă spun și vouă: în afară de orice lucru material, cel mai frumos cadou mi-a fost oferit de viață, prin oamenii care îmi sunt aproape, care cred în mine, mă ceartă, mă suportă, mă împlinesc, mă susțin și îmi arată cât contez, în fiecare zi. Datorită vouă, am mai deschis un blog cu temă personală la o anumită categorie. Aș fi nedreaptă cu voi dacă nu aș împărtăși totul. Jurnal Personal, vine de la copilăria mea, de atunci când scriam pe ascuns fără să știu ce înseamnă un jurnal personal. Zambilăcactus e adresa ce reprezintă un el și o ea, iar numele de Dora, vine de la dor, un dor ce nu se va sfârși niciodată cât voi trăi, deoarece, nu putem aduce ființele dragi din Ceruri. Poate pentru uni dintre voi este o surpriză plăcută, pentru uni…nu, asta e. Iar uni dintre voi știu, pentru că imaginile, copilăria ce nu a fost când trebuia, acum o revărs prin imagini pe blog. Vă mulțumesc și îndrept către voi aceleași gânduri bune!

https://zambilacactus.wordpress.com/


Vă invit cu drag în încăperea sufletului meu.

 

Vise frumoase! Noapte liniștită!

 

Cuget, deci exist!

*Aș Vrea…*

Aș vrea să fiu femeia care,
La malul mării tu o vezi în vis,
Aș vrea să fiu năluca după care,
Alergi nebun când ochii îi închizi.

Aș vrea, cu mâna tremurândă,
Făptura mea s-o cauți peste tot,
În noaptea grea și fumegândă,
Să fiu căldura ta din corp.

Aș vrea să fiu femeia după care,
Să plângi înnebunit de dor,
Să o dorești cu disperare,
Să fim uitați într-un amor.

Aș vrea să fiu pierdută în poveste,
Să nu mă regăsesc nici la final,
Cu ochii închiși când tu îmi dai de veste,
Să strălucesc când spui că-i vis real.

*Suflet – Călătorul Meu Străin*

 

De fiecare dată când locurile cunoscute ne devin străine și firea nu-și găsește locaș în niciun cotlon al vieții, se ridică deasupra noastră, triumfătoare, nefericirea. Și plimbându-se așa, fără de grabă, prin mintea noastră… îi cere duhului să se dezbrace de vise.
Totul doare, devenind amar văzduh fără de răsărit sau de apus. Oglinda se schimonosește alungându-ne, înstrăinându-ne de ziua cea de ieri… și furibund închide ziua de mâine, sperând să ne ucidă clipa. Cu mâini reci , pipăim vergelele de rugină ale timpului, schelălăind regrete, pe care nici nu le pricepem, căci suntem purtați de incomensurabile tristeți sălbăticite de refuzul iubirii: nici floarea nu-i mai floare, nici zarea… zare, nici viața nu este, doar urzeala de vid.
Și omul, fiara neîmblânzită de dor, este supus de vis, și-n evadare vie se-aruncă-n largi văi de haos și minciună – dulce utopie a Pandorei. Atunci, ochiu-nchis pe dinafară deșteaptă largi cărări de sacru vis, descătușare de sine, alungare de eu, când deodată apare în oglindă – eternitatea, cu chip cioplit din mine, din tine, din avatarii noștri , păzitori de suflete. Dar tu, te-mpotrivești, nefericire, și-n snopi de zădărnicie legi sufletele pereche până când marea își umple valurile din cântecul silabic al vocilor noastre…a vocii tale, a vocii avatarurilor, care ne poartă hlamida de sânge a zilelor.
“Buna seara iubite, te aștept ca și când…” se aude în noapte, pe un disc ce sare mereu, perfect simetric, la cuvântul “când”, căci timpul, până și-n melodie, ne este refuzat. Lumina se stinge, nu se aud decât valurile – apa de vis a sufletului- ce ne-mbracă firea, plăcerea brizei devine clară, pielea se răzvrătește-n fiori de credință și sufletul se lasă purtat în visul acela pe care nici măcar nu l-a strigat.
Se zbat nefericirile, dar apa revarsă silabele aruncate-n cuvânt, până la tine, călătorule străin ce știi să-mi îmblânzești cărările.
Nu mor nefericiții de nefericire…

*Cel Mai Minunat Bărbat*

Îmi doresc să-ți pot scrie mai mult, însă tu ști că ești tot timpul în gândul meu. Iubire, ești cel mai minunat bărbat…dragostea mea, la fel de plină de dor…și cu iubirea ce îți port în brațe, vreau să ști iubirea mea că am ajuns să îți iubesc și tăcerea…pentru că iubesc orice la tine. Inima mea acum se zbate în piept și nu are stare, te vreau lângă mine…să îți întâlnesc ochișorii și să-ți sărut gurița și să îți șoptesc într-una cât de mult te iubesc. De multe ori simt că îți dorești să fiu alături de tine…dorești să-mi simți îmbrățișarea și căldura sufletului, iartă-mă iubirea mea că uneori nu sunt lângă tine. Uneori țin minte că îmi venea să plâng datorită izvorului prin care se scurgea bucuria până la tulpina sufletului meu…dar îmi ascundeam fața la pieptul tău puternic…ca tu să nu îmi vezi lacrimile…

* Pierduţi În Vise*

Să te țin mereu pe brațe
Aș opri timpul în loc,
Într-o mare de speranțe…
Iar dorința să ia foc.
Pe când inima se zbate
Printre vise și plăceri,
Să ne alintăm în șoapte,
Uitând clipe de tăceri.
Din văzduh s-adie vântul
Presărând petale moi,
Iar pe sân s-așez sărutul
Dezmierdărilor din noi.
Și-apoi roua ce se-ntinde
Ca și-o mantie în zori,
Curcubeul poate-aprinde
Să ne scalde în culori.
Și-om trăi pierduți în vise
Peste-o pajiște de dor,
Robiți de plăceri aprinse
Și speranța din amor.

*Ca O Zână Surâzând*

Când încet, zorii adună
Raze vesele în geam,
Se zăresc prinse-n cunună
Florile de măr pe ram.
Iar din ele se strecoară
Ca o flacăra de dor,
Fulgere ce ne-nfășoară
Într-o pânză de amor.
Îmi apar sclipiri de rouă
Din petale și culori,
Ce deschid o rază nouă
Spre iubire fără nori.
Și prin ea te văd pe tine
Ca o zână surâzând,
Iar speranțele sunt pline
De plăcerile din gând.
Din sărutul tău renaște
Visul unei noi iubiri,
Și-ncet, inima cunoaște
Puritatea din trăiri.
Nevăzut gând de iubire
Ne străbate cu-n fior,
Iar pe culmi de dăruire
Aud șoaptele de dor

*Respir Din Iubirea Ce Ne-o Declarăm Pe Net… 18 – 01- 2013*

E sfârșit de săptămână…mie dor de el…privesc pe geam…e totul trist…la fel ca sufletul meu pentru că nu îmi pot îmbrățișa iubitul. Privesc îngândurată cum picurii de ploaie se scurg pe geamul din hol la fel ca și timpul hoț ce nu vrea încă să mi-l aducă în brațele mele. Sunt tristă…înfrigurarea îmi cuprinde buzele…apoi simt cum coboară într-o senzație rece ce eu o numesc tristețe….o tristețe ce îmi otrăvește inima…îl vreau lângă mine…sau să fiu eu acolo, dar știu…încă nu se poate. Simt că îmi pierd mințile…deschid iarăși și iarăși laptopul…recitesc ultimul lui mesaj. –”iubire dulce îți mulțumesc pentru cuvintele tale dulci…nici nu îți imaginezi cât de fericit sunt atunci când citesc cuvinte de iubire de la tine…iubita mea, te ador ești minunată și abia aștept să-ți sărut ochișorii…să te strâng în brațe. Da, citesc…sunt fericita că mă iubește așa cum îl iubesc și eu, însă sincer vorbind îmi doresc din toată inima să ne unim destinele și să fim un întreg permanent. Știu că și el își dorește la fel de mult ca și mine să fim împreună pentru totdeauna, însa…încă mai avem puțin de răbdat, doar cu asta mă mai încurajez. Am început să mă uit la filme…deoarece mă simt uneori goală fără el și o mie de gânduri nu-mi dă pace. Abia aștept viitorul să vină și să fim un întreg…un viitor din care sper că nu vom mai culege din nou amărăciunea de acum. Depărtarea e ucigătoare și ne dă mereu bătăi de inimă mult mai dese decât normal. Uneori cad în deziluzie și simt că timpul sa oprit în loc…și asta din cauza așteptări, însă mă lupt…luptăm și o să rezistăm așa cum am rezistat până acum.