Scrisoare DURĂ pentru Patriarhul DANIEL

” Popa din satul meu, deși obligat de Biserica dumneavoastră, nu percepe taxe săracilor care își îngroapă părinții sau își căsătoresc copii.”
Daniel Nica este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a fost, timp de trei ani, managerul departamentului de Relaţii Publice al unei universităţi franceze, CEFORA Business School.

Tânărul a declarat, pentru ziarul „Adevărul“, că a scris aceste rânduri din frustrare, pentru că a fost învăţat să creadă în ceva ce i-a înşelat toate aşteptările. „Nu mi se pare normal ca în anul 2014 religia, oricare ar fi ea, să impună direcţii în politic, cu atât mai puţin cu cât masele cărora se adresează sunt lipsite, în general, de surse de informare. Şi atunci ‘fac ce zice popa’ că aşa e bine“, a explicat Daniel. Acesta şi-a petrecut vacanţele în satul bunicilor, Gogoşu, situat la 60 de km de Drobeta-Turnu Severin, unde părintele „nu percepe taxe săracilor care îşi îngroapă părinţii sau îşi căsătoresc copii. Citiți mai jos scrisoarea tânărului.

„Stimate Înalt Prea Sfințit Părinte Daniel, Uitându-mă la evenimentele ce se petrec în ultima perioadă în Casa Domnului nu știu dacă mie trebuie să-mi fie rușine că vă port numele sau dumneavoastră să vă fie rușine că aveți același nume cu mine.

Aș putea spune că am fost crescut la țară, fiecare vară din primele 17 – 18 ale vieții mele petrecându-mi-o alături de bunici într-un sat din Sudul țării.

Știți care erau cei mai importanți oameni acolo ?

Primarul, doctorul și popa !

O să mă întrebați de ce, lipsit de respect îl numesc Popă și nu părinte, așa cum am fost (OBLIGAT) să învăț în timpul orelor de religie ? O să vă răspund: suntem un stat LAIC iar acest “Popă” are cel puțin respect din partea mea! De ce ?

Spre deosebire de dumneavoastră, Popa din satul meu, deși obligat de Biserica dumneavoastră, nu percepe taxe săracilor care își îngroapă părinții sau își căsătoresc copii. Nu le cere banii pe care nu îi au pentru a sta în fața lui Dumnezeu.
Nu le vorbește despre alegeri prezidențiale bunicilor mei !

Nu îi obligă să cumpere ziarele bisericii sau calendarele (printate de sfințiile dumneavoastră fără a înțelege, măcar, ideea de TVA !).

Ziarele primite (OBLIGATORIU) sunt plătite din buzunarul Părintelui Nea’ Nelu (așa cum îl știe lumea în sat) iar calendarele sunt de multe ori oferite tot gratuit, pentru că nu toată lumea are Mercedes la poartă (dacă înțelegeți unde bat).

Obișnuiam, mic fiind, să cumpăr (de plăcere) cel puțin o iconiță de la fiecare Biserică/Mânăstire pe care o vizitam cu părinții mei în vacanțe. Și credeți-mă, am vizitat multe. Atât de multe încât acum câțiva ani Mânăstirea Curtea de Argeș, pe care o mai vizitasem în trecut, tot pentru a aprinde o lumânare, mi-a cerut și mie și părinților mei taxă la intrare.

Ni s-au dat bilete ! Puteți să credeți asta ?! BILETE la intrare în Mânăsitre, bilete pentru a ne putea ruga. A fost ultimul an în care am vizitat acel loc, deși plin de credincioși, uitat de Dumnezeu.

Dumneavoastră Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu Biserica Ortodox Română, încercați să îmi manipulații bunicii și străbunicii ! Îi faceți să acționeze politic în funcție de interesele dumneavoastră mizând pe credința lor și folosindu-vă cu NERUȘINARE de încrederea lor… de, poate, prea puținele cărți citite de ei…

Nu cred că este nevoie să demonstrez cele scrise mai sus, aveți cunoștință de ele și pot să fac pariu că aveți acces la internet de pe un Mac pe care eu nu o să mi-l permit prea curând… noroc de poporul creștin-ortodox.

Înainte de a ajunge la subiectul acestei scrisori, o să subliniez pentru a spulbera orice dubiu, că sunt creștin, mulțumesc Celui de Sus după fiecare masă la care îmi adun părinții și prietenii și mă închin în fiecare seară înainte să adorm.

În calitatea mea de Fiu al Lui Dumnezeu, vă întreb, stimate Înalt Preasfințit, așa cum l-am auzit o dată pe tata întrebând:

Nu vă e rușine ? Nu vă e rușine că l-ați vândut pe Dumnezeu cu bucățica ?

V-aș ruga să nu vă rugați pentru mine, nu o să-mi permit să plătesc…

Dumnezeul în care am fost învățat să cred nu costă și nu face politică.

Cu pioșenie,

Un Daniel; Un om.”

Sursa: danielnica.wordpress.com

Ce se întâmplă cu creierele celor care cred în Dumnezeu?

Cercetătorii au descoperit că oamenii suprimă zonele creierului responsabile de gândirea analitică şi setează părţile responsabile de empatie să creadă în Dumnezeu.
„Când există o problemă de credinţă, din punct de vedere analitic, apare o chestie, aparent, absurdă. Vorbind despre ce înţelegem că se întâmplă cu creierul uman, saltul de la religie la credinţa în forţele supranaturale ne îndepărtează de perspectiva critică şi analitică în gândire. Acest lucru se întâmplă pentru a ne ajuta să atingem o mai mare înţelegere socială şi emoţională”, a declarat profesorul Tony Jack, care a condus cercetarea.


După o analiză a opt experimente, cercetătorii au constatat că oameni credincioşi sunt mai empatici faţă de semenii lor decât cei care nu cred în Dumnezeu.
Cercetătorii au examinat relaţia dintre credinţa în Dumnezeu, capacitatea de gândire analitică şi preocupare morală în opt experimente. Fiecare experiment a conţinut date de la participanţi adulţi ce au variat ca număr între 159-527.
Deşi convingerile spirituale şi preocuparea empatică au fost asociate pozitiv cu frecvenţa rugăciunilor sau meditaţiilor nu au fost observat efectul acestor elemente asupra contactului social.
Potrivit lui Tony Jack, creierul uman explorează lumea folosind ambele reţele: de empatie şi de analiză. Când ne este prezentată o problemă de natură fizică sau dilemă etică, un creier sănătos activează reţeaua potrivită, iar în acelaşi timp o suprimă pe cealaltă.
„Deoarece reţelele se suprimă reciproc, ele pot crea două extreme”, a declarat Richard Boyatzis, profesor de comportament organizaţional la Universitatea Case Western Reserve.
O astfel de suprimare poate duce la un conflict între ştiinţă şi religie, consideră cercetătorii.

Ce credea Einstein despre Dumnezeu, Univers, ştiinţă şi religie?

Albert Einstein este unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă, dar ce a lăsat în urmă reprezintă mai mult decât cunoaşterea ştiinţifică. Chiar şi astăzi, viziunile lui inspiră oamenii de peste tot în lume. Totuşi, de multe ori, Einstein este înţeles şi interpretat eronat.

Atât ateii, cât şi cei religioşi au încercat să îşi asume „autoritatea” care o reprezintă Albert Einstein, iar acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori cu citate scoase din context, de aceea, este absolut necesar ca savantul să fie înţeles în ansamblu, şi nu într-un mod simplist, motivat de cele mai multe ori prin ideologie şi nu prin setea de cunoaşterea prin care s-a remarcat Einstein şi care reiese din fragmentele ce urmează.
O altă problemă care reiese din fragmentele de mai jos stă la baza fizicii de astăzi: lipsa de armonie dintre teoria relativităţii a lui Einstein şi mecanica cuantică. Într-un citat dintr-o scrisoare de ale lui Einstein, adresată lui Max Born, unul dintre părinţii mecanicii cuantice, Einstein declară că „mecanica cuantică oferă multe, dar cu greu ne aduce mai aproape de secretele lui Dumnezeu. Eu, în orice caz, sunt convins că El nu joacă zaruri cu Universul”.

Dezacordul lui Einstein cu mecanica cuantică este bine cunoscut. Teoria sa a relativităţii generale are un cu totul alt mod de a descrie universul, iar reconcilierea acestei teorii cu mecanica cuantică are fi „Sfântul Graal” al fizicii. Factorul esenţial al neînţelegerii constă în faptul că mecanica cuantică implică o natură accidentală a Universului, ca şi cum Dumnezeu s-ar juca cu zarurile, iar rezultatul ar fi independent de orice voinţă. Însă nu în aceşti termeni a pus Einstein problema, ci în faptul că nu concepea ca ceva să nu poate fi explicat printr-o lege care stă la baza procesului, relatează Top Buzz.

Până în această zi, deşi ştim că mecanica cuantică funcţionează, putând fi aplicată în tehnologiile curente precum tranzistorii sau energia nucleară, nimeni nu ştie ce loc are alături de alte domenii ale fizicii. În acest sens, poate exista o lege a Universului încă necunoscută, aşa cum continuă Einstein în scrisoarea sa către Born:

„Crezi într-un Dumnezeu care joacă zaruri, iar eu în lege şi ordine completă care există într-un mod obiectiv, şi care eu, într-o manieră extrem de speculativă, încerc să o înţeleg. Cred cu tărie, dar sper ca cineva va descoperi o cale mai realistă, sau o bază mai tangibilă decât am putut eu”.

În ce credea Einstein

Einstein a fost, în numeroase ocazii, cât se poate de clar în credinţele sale. În Notele Autobiografice ale sale, acesta a scris că credinţele sale religioase şi-au găsit sfârşitul în copilărie, la vârsta de 12 ani.

„Am ajuns – deşi într-o familie cu părinţi complet nereligioşi – la o religiozitate profundă, care, totuşi, s-a terminat subit la vârsta de 12 ani. Prin citirea cărţilor de ştiinţă populare am ajuns la convingerea că poveştile din Biblie nu pot fi adevărate”.

Într-o scrisoare din 1947, a făcut referire la ideea unui Dumnezeu care se îngrijeşte de omenire: „Mi se pare că ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu îl pot lua în serios”. Într-o scrisoare trimisă către Beatrice Frohlich cinci ani mai târziu, a reiterat această ideea: „Ideea unui Dumnezeu personal este destul de străină pentru mine şi pare chiar naivă”.

Totuşi, Einstein nu era ateu. Conform lui Prince Hubertus, Einstein detesta să fie interpretat în acest mod:

„În ceea ce priveşte asemenea armonie a cosmosului pe care eu, cu mintea mea limitată de om, sunt capabil să o recunosc, sunt încă oameni care spun că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă supără este că mă citează pe mine pentru a susţine această idee”.

Se considera mai degrabă un agnostic (nu se poate cunoaşte nimic despre natura lui Dumnezeu) şi într-un fel credea într-un Dumnezeu. Credea în Dumnezeul lui Spinoza.

Baruch Spinoza este unul dintre cei mai importanţi filosofil, iar ideile lui cu privire la metafizică sunt dezbătute chiar şi astăzi. Spinoza a susţinut că Dumnezeu nu este o manifestare personală şi nu este o fiinţă, ci mai degrabă o manifestare a tot ce este în armonie. Într-un fel, se poate spune că Dumnezeu e Natura.

Aceasta nu este însă o perspectivă religioasă. În loc să fie o fiinţă conştientă, Dumnezeu este o manifestare a frumuseţii Universului.

„Nu pot concepe un Dumnezeu care îşi recompensează şi îşi pedepseşte creaturile sau care are o voinţă de tipul celei a noastre. Un individ care ar supravieţui morţii fizice este, de asemenea, dincolo de înţelegerea mea şi nici nu vreau altfel; aceste noţiuni sunt pentru temerile şi egoismul absurd al sufletelor slabe. Pentru mine este îndeajuns misterul eternităţii vieţii şi crearea structurii minunate a realităţii, împreună cu efortul de a înţelege o parte, chiar şi foarte mică, a raţiunii care se manifestă pe ea însăşi în natură”.

Ştiinţa este religie?

Pentru Einstein, ştiinţa era mai degrabă ceva spiritual, pentru că ştiinţa ne permite să înţelegem mai bine Universul. Deşi minţile noastre nu sunt capabile să îi înţeleagă toate minunile, o încercare de a face acest lucru din ce în ce mai aproape de Dumnezeu:

„Vedem un Univers aranjat în chip minunat, supunându-se anumitor legi, dar înţelegem aceste legi doar foarte puţin. Minţile noastre limitate nu pot înţelege forţa misterioasă care guvernează constelaţiile. Sunt fascinat de panteismul lui Spinoza. Îi admir contribuţiile la gândirea modernă. Spinoza este cel mai important dintre filosofii moderni, pentru că este primul filosof care vede sufletul şi corpul ca fiind una şi nu două lucruri separate”.

În 1930, Einstein a publicat unul dintre cele mai discutate eseuri ale timpului în The New York Times Magazine, unde a discutat religia sa cosmică. S-a declarat împotriva ideii de rai şi iad, dar de asemenea a discutat despre legătura dintre religie şi ştiinţă. A precizat că „deşi domeniile religiei şi ştiinţei sunt clar separate unul de altul, există legături şi dependenţe reciproce”. Mai interesant este că a susţinut că nu poate fi vorba despre un conflict dintre ştiinţă şi religie. Cele două sunt distincte dar cumva legate.

Einstein era un om complex cu viziuni complexe asupra lumii, care nu sunt întotdeauna uşor de înţeles. Totuşi, ideea conform căreia era creştin, iudeu sau altă religie, nu are fundament. De asemenea, ideea că era ateu este lipsită de fundament, după cum a reieşit în citatele de mai sus.

Poveste fara sfarsit

Stinge lumina si vino mai aproape…
Nasterea este primul pas spre moarte, si moartea este primul pas spre o alta viata? Nu stiu, habar nu am!
Fiecare om are o poveste ramasa in suflet pe care o pastreaza acolo cu atata ardoare incat ar vrea sa pasesca in lumea cealalta impreuna cu acea poveste.
Intamplarea a facut sa nu-mi cunosc niciodata tatal natural.
Cand eram mai mic nu intelegeam de ce tatal meu ma transforma in sac de box. Eram 5 frati insa doar eu eram acela care il suparam intodeauna desi si nu ma miscam niciodata din coltul meu. Uneori eram batut fara niciun motiv , fie el cat de mic. Pur si simplu ma lua la bataie fara sa-mi spuna nimic. Taceam si eu, si mama mea si fratii mei. Cand bea era un om violent insa doar cu mine si uneori cu mama cand incerca sa-mi tina apararea.
Cand ramaneam doar eu cu mama, ma chema la ea, ma strangea la pieptul ei printre suspine imi spune-a sa mai astept un pic sa ma fac mai mare si apoi cu ajutorul lui Dumnezeu poate o sa-mi gasesc un drum in viata, altul care sa nu-l includa si pe tata. Se ruga in fiecare dimineata la Dumnezeu sa aiba grija de mine pentru ca ea nu are atata putere incat sa ma poata apara.
Unul din fratii mei, mult mai mare de ani decat mine, casatorit in alt oras, ma ma invita in weekend sa vin sa stau la el. Nu-mi spunea de ce insa banuiesc ca mama il ruga sa ma cheme ca sa ma scape de bataile regulate ale tatalui.
Cand eram cu fratele meu il intrebam ce are tata cu mine de ma uraste atat de mult? Zambea si dadea vina pe alcool desi si stia adevaratul motiv. Era singura persoana care stia adevarul, un adevar care mi la spus mult, dar mult mai tarziu decat ar fi trebuit.
Dupa ce am terminat 10 clase, mama ma rugat sa nu continui liceul ci sa merg la o scoala profesionala din alt judet. Stiam de ce imi cere asta. Vroia sa fiu departe de tata si astfel sa ma scape de bataile lui. M-am inscris la scoala profesionala auto din Curtea de Arges. O scoala cu regim de internat unde petagogul te batea s-au te tundea zero doar asa ca putea sa faca asta fara sa de-a socoteala nimanui.
Desi si acea scoala era ca o inchisoare, eu simteam libertatea fata de viata de acasa. Puteam sa merg Sambata si Duminica in oras fara sa stau cu stresul ca atunci cand ajung acasa o sa fiu batut. Imi facusem prieteni noi cu care radeam impreuna, mancam si chiar ne faceam planuri de revedere dupa ce terminam acea scoala profesionala.
Dupa doua luni de scoala datorita notelor pe care le luam la mecanica si la circulatie rutiera, am fost numit sef de clasa. In aceasta pozitie aveai unele obligatii dar si unele avantaje. Am sa va spun doar cateva avantaje.
Aveam cheile de la clasa si dupa ce pleca dirigintele puteam sa stau singur acolo, in clasa, oricat de mult doream.
Nu participam la curatenia din dormitor, baie sau de pe holuri ci doar verificam si dadeam raportul doamnei Director care verifica curatenia in fiecare dimineata.
Puteam sa dau bilete de voie celor care vroiau sa plece acasa de vineri dupa amiaza pana luni dimineata. Aceasta optiunea imi aducea ceva venituri nemeritate cum ar fi: Hrana, o sticla de bautura si uneori 10-20 de lei. Aveam voie sa dau maxim 5 bilete de voie pe saptamana. In clasa eram 42 de persoane. Imaginati-va ca fiecare vroia sa plece acasa (in afara de mine).
Dupa 8 luni de scoala profesionala aveam doar 10 pe linie. De fapt erau doar doua materii: Mecanica auto si Circulatie rutiera. Drept recompensa , doamna Director mi-a afisat fotografia pe holul cancelariei unde probabil este si acum. Avea dansa un obicei sa afise o poza cu ce-l mai bun elev al anului respectiv.
Eram mandru de mine si as fi vrut sa fie si mama de fata, sa o fac sa fie fericita ca ma are insa ea saraca nu avea stare de sanatate necesara sa poata ajunge la mine.
Pana la urma am terminat scoala profesionala auto si asa am fost declarat muncitor calificat Mecanic-Conducator auto categoriile B.C.E
Ajuns acasa, mama era foarte fericita si mandra de mine. Spunea de realizarea mea tuturor celor cu care se intalnea. Ma uitam la chipul ei si constatam ca chiar era fericita ca sunt copilul ei.
Tata in loc de felicitari mi-a sus ca a dat Dumnezeu permis de conducere la toti prostii. Am inghitit in sec si am tacut de teama sa nu isi descarce nervii pe mine.
Am stat acasa vreo 30 de zile apoi m-am dus sa ma angajez la autobaza care a platit scolarizarea mea. Odata ajuns acolo, sunt repartizat la coloana 5, o coloana de basculangii care erau detasati la Cernavoda. M-am suit in masina si am plecat la munca. Dupa vreo 3 luni de zile de santier, praf si multa mizerie, ma retrag la autobaza si spun directorului ca as vrea sa imi de-a sansa sa imi continui scoala si astfel sa nu ma puna sa platesc scolarizarea care nu era mai mica de 18500 lei. O avere pe acele timpuri. Domnul director mi-a spus ca are puteri limitate si doar partidul ma poate scuti de aceste taxe in cazul in care vreau sa plec.
M-am dus la secretarul general de partid al autobazei si i-am povestit situatia mea. Mi-a promis ca ma ajuta daca imi depun adeziuna de membru de partid si optez pentru scoala de subofiteri din cadrul Militiei.
Asta inseamna sa plec la Campina si sa mai pierd doi ani din viata urmand aceasta scoala. Nu asta vroiam ci sa merg mai departe. Imi fac curaj si merg chiar la partid. Acolo le spun ca vreau sa termin 12 clase si apoi sa urmez o facultate. Am avut norocul sa fiu audiat de un domn care mi-a inteles intentiile.
Am mai lucrat 2 ani in cadrul autobazei, timp in care urmam si seralul. Dupa ce m-am vazut cu diploma de bacalaureat in mana, m-am gandit mult ce drum sa aleg in viata.

Va urma

Religios pe facebook

Chiar m-am saturat de handicapatii de pe facebook care toata ziua nu fac altceva decat sa posteze imagini cu tenta religioasa, si apoi te indeamna sa distribui mai departe, ori pur si simplu sa scrii AMIN.
Ce ma enerveaza si mai tare sunt acei asa spusii credinciosi care bineinteles ca distribuie acea poza si mai scriu si AMIN la comentarii fara sa stie ca in realitate nu face decat sa promoveze o pagina facebook s-au un blog a unui idiot care habar nu are cum il cheama dar are suficient creier sa-i duca de nas pe cei care se jura ca lor le este teama de Dumnezeu.
Un exemplu in poza de mai jos:

Mai oameni buni (ca sa nu va numesc prosti), voi chiar crede-ti ca Dumnezeu sta pe facebook sa urmareasca postarile voastre si apoi sa va ierte de un pacat pentru fiecare comment s-au distribuire?
Cum poti sa spui cuiva ca iti este teama de Dumnezeu cand de fapt tu iti bati joc de tot ceea ce inseamna El?
Sincer sa fiu am scris si eu odata AMIN dar nu sa intamplat nicio minune si nici nu o sa se intample vreodata, insa mai tarziu mi-am dat seama ca nivelul meu de inteligenta trebuie sa fie aproape zero daca am crezut ca scriind AMIN Dumnezeu o sa citeasca si o sa ma premieze pentru fapta mea. laugh

Pe facebook sfintii au inceput sa aiba pagini personale. Voi enumera doar cateva dintre ele insa nu voi pune link pentru ca ar fi culmea sa-i promovez si eu in moatoarele de cautare pe aceste rapandule care se folosesc de religie pentru a primi Like-uri si comentarii.
-Pagina Lui Isus
-Isus tine la tine
-Fecioara Maria
-Dumnezeu te iubeste
-Crestin Ortodox
-Arsenie Boca
-Padre PIO, Saint PIO, pray for us, amen.
-Fecioara Maria
-Sfantul Nectarie
As putea sa mai scriu numele inca la vreo 50 de sfinti care din lipsa de ocupatie si-au facut pagini personale pe facebook insa ma voi opri aici.
Partea care pe mine ma bucura este ca prin AMIN si Like la poze cu tenta religioasa, imi dau seama ca nu sunt ultimul prost din lume ci sunt altii mult mai cazuti in cap decat sunt eu.
Chiar acum am intrat pe facebook si poza de mai jos ma intampinat ca un fel de „Bine ai venit”

Ce credeti ca scriau prostii sub aceasta poza?
Extact!!! AMIN!
Pe fotografie scrie Andrei Marius Hd. Probabil ca acest Marius Hd este fotograful personal a Lui Isus beee
Un sfat!
Decat sa dati bani unei institutii foarte bogate cum este biserica, mai bine cumpara o paine si da-o unui sarac. Gestul tau va potoli foamea acelui om care te va rasplati cu mii de multumiri.

A murit Ileana Ciuculete

Ileana Ciuculete, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară, a murit la vârsta de 59 de ani.
Potrivit primelor informații, ar fi vorba de o complicație apărută după o gripă. Artista suferea de ciroză hepatică.

Ileana Ciuculete s-a născut în 20 septembrie 1957, în comuna doljeană Vela. Ea a absolvit Liceul de matematică-fizică “Traian” din Drobeta Turnu-Severin.

Pentru calităţile sale vocale, Ileana Ciuculete a fost angajată de la 14 ani, cu dispensă de vârstă, la orchestra de muzică populară “Doina Olteniei” a Filarmonicii din Craiova.

De-a lungul timpului, a fost solista mai multor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, Ansamblul folcloric „Căluşul” din Scorniceşti şi Ansamblul „Danubius” din Drobeta Turnu-Severin.

Artista a înregistrat peste 400 melodii proprii, având 30 de albume.

În cariera sa, Ileana Ciuculete a primit trei discuri de aur şi un disc de platină în România, precum şi un disc de aur în Serbia.

A suferit de o hepatita C galopantă şi bănuiesc că nu ştia de boala aceasta a ei. Am fost colegi de breaslă. Ne ştim de cel puţin 40 de ani, dacă nu mai mult, am fost colegi de breaslă. Îi ştiu foarte bine şi familia şi primul ei soţ şi actualul, Cornel, cu care se înţelegea foarte bine. Erau un cuplu deosebit ca oameni. Păcat, prea devreme s-a dus. Era o persoană foarte agreabilă, contemporană cu moda cântecului de astăzi. Cu multe şlagăre, pe gusturile tuturor ascultătorilor şi telespectatorilor. Era o femeie foarte frumoasă, a fost una dintre cele mai frumoase artiste. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace şi să-i fie ţârâna uşoară. a declarat, pentru MEDIAFAX, artistul Gheorghe Turda.