Poveste fara sfarsit

Stinge lumina si vino mai aproape…
Nasterea este primul pas spre moarte, si moartea este primul pas spre o alta viata? Nu stiu, habar nu am!
Fiecare om are o poveste ramasa in suflet pe care o pastreaza acolo cu atata ardoare incat ar vrea sa pasesca in lumea cealalta impreuna cu acea poveste.
Intamplarea a facut sa nu-mi cunosc niciodata tatal natural.
Cand eram mai mic nu intelegeam de ce tatal meu ma transforma in sac de box. Eram 5 frati insa doar eu eram acela care il suparam intodeauna desi si nu ma miscam niciodata din coltul meu. Uneori eram batut fara niciun motiv , fie el cat de mic. Pur si simplu ma lua la bataie fara sa-mi spuna nimic. Taceam si eu, si mama mea si fratii mei. Cand bea era un om violent insa doar cu mine si uneori cu mama cand incerca sa-mi tina apararea.
Cand ramaneam doar eu cu mama, ma chema la ea, ma strangea la pieptul ei printre suspine imi spune-a sa mai astept un pic sa ma fac mai mare si apoi cu ajutorul lui Dumnezeu poate o sa-mi gasesc un drum in viata, altul care sa nu-l includa si pe tata. Se ruga in fiecare dimineata la Dumnezeu sa aiba grija de mine pentru ca ea nu are atata putere incat sa ma poata apara.
Unul din fratii mei, mult mai mare de ani decat mine, casatorit in alt oras, ma ma invita in weekend sa vin sa stau la el. Nu-mi spunea de ce insa banuiesc ca mama il ruga sa ma cheme ca sa ma scape de bataile regulate ale tatalui.
Cand eram cu fratele meu il intrebam ce are tata cu mine de ma uraste atat de mult? Zambea si dadea vina pe alcool desi si stia adevaratul motiv. Era singura persoana care stia adevarul, un adevar care mi la spus mult, dar mult mai tarziu decat ar fi trebuit.
Dupa ce am terminat 10 clase, mama ma rugat sa nu continui liceul ci sa merg la o scoala profesionala din alt judet. Stiam de ce imi cere asta. Vroia sa fiu departe de tata si astfel sa ma scape de bataile lui. M-am inscris la scoala profesionala auto din Curtea de Arges. O scoala cu regim de internat unde petagogul te batea s-au te tundea zero doar asa ca putea sa faca asta fara sa de-a socoteala nimanui.
Desi si acea scoala era ca o inchisoare, eu simteam libertatea fata de viata de acasa. Puteam sa merg Sambata si Duminica in oras fara sa stau cu stresul ca atunci cand ajung acasa o sa fiu batut. Imi facusem prieteni noi cu care radeam impreuna, mancam si chiar ne faceam planuri de revedere dupa ce terminam acea scoala profesionala.
Dupa doua luni de scoala datorita notelor pe care le luam la mecanica si la circulatie rutiera, am fost numit sef de clasa. In aceasta pozitie aveai unele obligatii dar si unele avantaje. Am sa va spun doar cateva avantaje.
Aveam cheile de la clasa si dupa ce pleca dirigintele puteam sa stau singur acolo, in clasa, oricat de mult doream.
Nu participam la curatenia din dormitor, baie sau de pe holuri ci doar verificam si dadeam raportul doamnei Director care verifica curatenia in fiecare dimineata.
Puteam sa dau bilete de voie celor care vroiau sa plece acasa de vineri dupa amiaza pana luni dimineata. Aceasta optiunea imi aducea ceva venituri nemeritate cum ar fi: Hrana, o sticla de bautura si uneori 10-20 de lei. Aveam voie sa dau maxim 5 bilete de voie pe saptamana. In clasa eram 42 de persoane. Imaginati-va ca fiecare vroia sa plece acasa (in afara de mine).
Dupa 8 luni de scoala profesionala aveam doar 10 pe linie. De fapt erau doar doua materii: Mecanica auto si Circulatie rutiera. Drept recompensa , doamna Director mi-a afisat fotografia pe holul cancelariei unde probabil este si acum. Avea dansa un obicei sa afise o poza cu ce-l mai bun elev al anului respectiv.
Eram mandru de mine si as fi vrut sa fie si mama de fata, sa o fac sa fie fericita ca ma are insa ea saraca nu avea stare de sanatate necesara sa poata ajunge la mine.
Pana la urma am terminat scoala profesionala auto si asa am fost declarat muncitor calificat Mecanic-Conducator auto categoriile B.C.E
Ajuns acasa, mama era foarte fericita si mandra de mine. Spunea de realizarea mea tuturor celor cu care se intalnea. Ma uitam la chipul ei si constatam ca chiar era fericita ca sunt copilul ei.
Tata in loc de felicitari mi-a sus ca a dat Dumnezeu permis de conducere la toti prostii. Am inghitit in sec si am tacut de teama sa nu isi descarce nervii pe mine.
Am stat acasa vreo 30 de zile apoi m-am dus sa ma angajez la autobaza care a platit scolarizarea mea. Odata ajuns acolo, sunt repartizat la coloana 5, o coloana de basculangii care erau detasati la Cernavoda. M-am suit in masina si am plecat la munca. Dupa vreo 3 luni de zile de santier, praf si multa mizerie, ma retrag la autobaza si spun directorului ca as vrea sa imi de-a sansa sa imi continui scoala si astfel sa nu ma puna sa platesc scolarizarea care nu era mai mica de 18500 lei. O avere pe acele timpuri. Domnul director mi-a spus ca are puteri limitate si doar partidul ma poate scuti de aceste taxe in cazul in care vreau sa plec.
M-am dus la secretarul general de partid al autobazei si i-am povestit situatia mea. Mi-a promis ca ma ajuta daca imi depun adeziuna de membru de partid si optez pentru scoala de subofiteri din cadrul Militiei.
Asta inseamna sa plec la Campina si sa mai pierd doi ani din viata urmand aceasta scoala. Nu asta vroiam ci sa merg mai departe. Imi fac curaj si merg chiar la partid. Acolo le spun ca vreau sa termin 12 clase si apoi sa urmez o facultate. Am avut norocul sa fiu audiat de un domn care mi-a inteles intentiile.
Am mai lucrat 2 ani in cadrul autobazei, timp in care urmam si seralul. Dupa ce m-am vazut cu diploma de bacalaureat in mana, m-am gandit mult ce drum sa aleg in viata.

Va urma

Religios pe facebook

Chiar m-am saturat de handicapatii de pe facebook care toata ziua nu fac altceva decat sa posteze imagini cu tenta religioasa, si apoi te indeamna sa distribui mai departe, ori pur si simplu sa scrii AMIN.
Ce ma enerveaza si mai tare sunt acei asa spusii credinciosi care bineinteles ca distribuie acea poza si mai scriu si AMIN la comentarii fara sa stie ca in realitate nu face decat sa promoveze o pagina facebook s-au un blog a unui idiot care habar nu are cum il cheama dar are suficient creier sa-i duca de nas pe cei care se jura ca lor le este teama de Dumnezeu.
Un exemplu in poza de mai jos:

Mai oameni buni (ca sa nu va numesc prosti), voi chiar crede-ti ca Dumnezeu sta pe facebook sa urmareasca postarile voastre si apoi sa va ierte de un pacat pentru fiecare comment s-au distribuire?
Cum poti sa spui cuiva ca iti este teama de Dumnezeu cand de fapt tu iti bati joc de tot ceea ce inseamna El?
Sincer sa fiu am scris si eu odata AMIN dar nu sa intamplat nicio minune si nici nu o sa se intample vreodata, insa mai tarziu mi-am dat seama ca nivelul meu de inteligenta trebuie sa fie aproape zero daca am crezut ca scriind AMIN Dumnezeu o sa citeasca si o sa ma premieze pentru fapta mea. laugh

Pe facebook sfintii au inceput sa aiba pagini personale. Voi enumera doar cateva dintre ele insa nu voi pune link pentru ca ar fi culmea sa-i promovez si eu in moatoarele de cautare pe aceste rapandule care se folosesc de religie pentru a primi Like-uri si comentarii.
-Pagina Lui Isus
-Isus tine la tine
-Fecioara Maria
-Dumnezeu te iubeste
-Crestin Ortodox
-Arsenie Boca
-Padre PIO, Saint PIO, pray for us, amen.
-Fecioara Maria
-Sfantul Nectarie
As putea sa mai scriu numele inca la vreo 50 de sfinti care din lipsa de ocupatie si-au facut pagini personale pe facebook insa ma voi opri aici.
Partea care pe mine ma bucura este ca prin AMIN si Like la poze cu tenta religioasa, imi dau seama ca nu sunt ultimul prost din lume ci sunt altii mult mai cazuti in cap decat sunt eu.
Chiar acum am intrat pe facebook si poza de mai jos ma intampinat ca un fel de „Bine ai venit”

Ce credeti ca scriau prostii sub aceasta poza?
Extact!!! AMIN!
Pe fotografie scrie Andrei Marius Hd. Probabil ca acest Marius Hd este fotograful personal a Lui Isus beee
Un sfat!
Decat sa dati bani unei institutii foarte bogate cum este biserica, mai bine cumpara o paine si da-o unui sarac. Gestul tau va potoli foamea acelui om care te va rasplati cu mii de multumiri.

A murit Ileana Ciuculete

Ileana Ciuculete, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară, a murit la vârsta de 59 de ani.
Potrivit primelor informații, ar fi vorba de o complicație apărută după o gripă. Artista suferea de ciroză hepatică.

Ileana Ciuculete s-a născut în 20 septembrie 1957, în comuna doljeană Vela. Ea a absolvit Liceul de matematică-fizică “Traian” din Drobeta Turnu-Severin.

Pentru calităţile sale vocale, Ileana Ciuculete a fost angajată de la 14 ani, cu dispensă de vârstă, la orchestra de muzică populară “Doina Olteniei” a Filarmonicii din Craiova.

De-a lungul timpului, a fost solista mai multor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul „Nicolae Bălcescu” din Craiova, Ansamblul folcloric „Căluşul” din Scorniceşti şi Ansamblul „Danubius” din Drobeta Turnu-Severin.

Artista a înregistrat peste 400 melodii proprii, având 30 de albume.

În cariera sa, Ileana Ciuculete a primit trei discuri de aur şi un disc de platină în România, precum şi un disc de aur în Serbia.

A suferit de o hepatita C galopantă şi bănuiesc că nu ştia de boala aceasta a ei. Am fost colegi de breaslă. Ne ştim de cel puţin 40 de ani, dacă nu mai mult, am fost colegi de breaslă. Îi ştiu foarte bine şi familia şi primul ei soţ şi actualul, Cornel, cu care se înţelegea foarte bine. Erau un cuplu deosebit ca oameni. Păcat, prea devreme s-a dus. Era o persoană foarte agreabilă, contemporană cu moda cântecului de astăzi. Cu multe şlagăre, pe gusturile tuturor ascultătorilor şi telespectatorilor. Era o femeie foarte frumoasă, a fost una dintre cele mai frumoase artiste. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace şi să-i fie ţârâna uşoară. a declarat, pentru MEDIAFAX, artistul Gheorghe Turda.

*Am Avut O Mamă Scumpă*

Amintirea este singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni, doar ea rămâne după ce sufletul este secătuit de lacrimi de durere care croiesc râuri de tristețe tot mai adânci pe obrazul meu. De ce nu te uiți în urma ta să vezi haosul pe care la creat plecarea ta din lumea mea? De ce ți-ai pus aripi de înger așa devreme? Sunt multe momente în care am simțit lipsa mamei, căruia să-i împărtășesc gândurile, preocupările, dorințele, bucuriile și supărările mele. Mama mea a murit când eu eram copil, la vârsta de 47 de ani. Povestea e lungă, aș putea scrie o carte. Nu merita să moară așa de tânără, nu a greșit nimănui niciodată. A fost un om minunat pe care vreau să cred că Dumnezeu mi-a luat-o pentru ca avea nevoie de ea în rai. Îmi lipsește enorm. Au trecut ani mulți de atunci, însă eu am sentimentul că pe zi ce trece mă sting și eu. Îmi doresc să fiu acolo cu ea, oriunde ar fi. Odată cu moartea ei s-a dus cel mai minunat și mai frumos om, care a avut de suferit toată viața cât a trăit. Nu o să înțeleg niciodată de ce. E nedrept. Dumnezeu să te odihnească în pace mama. Îmi este tare dor de MAMA.