Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Magda Isanos

*Micuțul Prinț*


„- Bună ziua – zise vulpea.
– Bună ziua – răspunse cuviincios micul prinț, care se întoarse, însa nu văzu pe nimeni.
– Sunt aici – zise glasul sub mar …
– Cine ești tu? zise micul prinț. Ești tare frumoasă …

– Sunt o vulpe – zise vulpea.
– Vino să te joci cu mine – o pofti micul prinț. Sunt atât de trist.
– Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
– A! iartă-mă – rosti micul prinț.
Însă, după un răstimp de gândire, adaugă:
– Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Nu ești de prin părțile locului – zise vulpea – ce cauți pe-aici?
– Caut oamenii – zise micul prinț. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Oamenii – zise vulpea – au puști și vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc și găini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauți găini?
– Nu – zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă „a-ți crea legături” …
– A-ți crea legături?
– Desigur – zise vulpea. Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu n-am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume …
– Încep să înțeleg – zise micul prinț. E undeva o floare … mi se pare ca m-a îmblânzit …
– Se prea poate – zise vulpea. Pe Pământ întâlnești tot soiul de lucruri.
– O! Dar nu e pe Pământ – zise micul prinț.
Vulpea se arăta foarte nedumerită:
– Pe altă planetă?
– Da.
– Pe planeta aceea sunt vânători?
– Nu.
– Interesant! Dar găini?
– Nici.
– Nimic nu e desăvârșit – suspină vulpea.
Vulpea însă se întorse la gândurile sale:
– Viața mea e veșnic aceeași. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, și toți oamenii se aseamănă între ei. Asșa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.
Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de-al tuturora. Pașii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Și-apoi, privește! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Și asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu și el, îmi va aminti de tine. Și-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu …
Vulpea tăcu și se uita îndelung la micul prinț:
– Te rog … îmblânzește-mă – zise apoi.
– Bucuros aș vrea – răspunse micul prinț – numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni și o mulțime de lucruri de cunoscut.
– Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzește-mă!
– Ce trebuie să fac? zise micul prinț.
– Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei așeza ceva mai departe de mine, uite-așa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînțelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te așezi din ce în ce mai aproape de mine …
A doua zi, micul prinț veni din nou.
– Mult mai frumos era, dacă veneai și astăzi la aceeași oră – zise vulpea. Dacă de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, și mai fericită mă voi simți. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt și o neliniște: voi descoperi cât prețuiește fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi ști la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
– Ce-i acela rit? zise micul prinț.
– E și el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Ma plimb și eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aș mai avea vacanță niciodată.
Astfel micul prinț îmblânzi vulpea. Iar când ora despărțirii fu aproape:
– Vai! zise vulpea … Am să plâng …
– Din vina ta – zise micul prinț – eu nicidecum nu-ți voiam răul, ci ai vrut sa te-mblânzesc …
– Așa e – zise vulpea.
– Dar ai să plângi! zise micul prinț.
– Așa e – zise vulpea.
– Atunci nu dobândești nimic din asta!
– Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. Apoi adaugă:
– Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, spre a-ți lua rămas bun, iar eu iți voi dărui o taină.
Micul prinț se duse să mai vadă o dată trandafirii:
– Voi nu semănați întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteți nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți precum era și vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele, o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn.
Și florile se rușinară.
– Voi sunteți frumoase, dar sunteți deșarte – le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, firește, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. ea însă, singură, e mai de preț decât voi toate la un laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar și cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Și se duse înapoi, la vulpe.
– Rămâi cu bine – zise el …
– Te du cu bine – zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor – spuse după dânsa micul prinț, ca să țină minte.
– Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atât de prețioasă.
– Numai timpul cheltuit cu floarea mea … făcu micul prinț, ca să țină minte.
– Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzător de floarea ta.”

Antoine de Saint Exupery – Micul Prinț

*El…Pentru Totdeauna*


El…un nume frumos…simplu, însă îi place să fie alintat…are ochi căprui cu care știe să se uite gingaș…încât te topești atunci când te privește. E matur, însă pare un copil atunci când purtăm dialoguri și dezvoltă un cuvânt pe toate înțelesurile posibile ce nu multora le trece prin cap în acel moment.
OO, Zâmbetul…are un Zâmbet de neuitat, și când ne întâlnim umple camera de lumină cu el. E un dulce…un suflet cald și minunat…însa are îndoieli, desface firul în multe fără să fie nevoie și asta îi face rău. Dacă mă uit atent la el…Văd regrete…nemulțumiri și gânduri nerostite…văd teamă, zbucium și neîncredere pe sine. Se supără repede…și nu trebuie să-l superi…pentru că atunci când îl superi…suferă enorm…îi moare clipa…