🍀*Mulțumesc Vouă Tuturor – Thank you all*✍🍀

 

Tot ce s-a întâmplat în viața mea de când am acest blog, a fost mult. Niciodată nu am primit atât de multe gânduri bune. Am simțit căldură, apreciere, sinceritate și toată energia aia pozitivă pe care o caut în oameni sau pe care încerc să o ofer unde nu e. Mi-am simțit alături toți oamenii care contează pentru mine și vă spun și vouă: în afară de orice lucru material, cel mai frumos cadou mi-a fost oferit de viață, prin oamenii care îmi sunt aproape, care cred în mine, mă ceartă, mă suportă, mă împlinesc, mă susțin și îmi arată cât contez, în fiecare zi. Datorită vouă, am mai deschis un blog cu temă personală la o anumită categorie. Aș fi nedreaptă cu voi dacă nu aș împărtăși totul. Jurnal Personal, vine de la copilăria mea, de atunci când scriam pe ascuns fără să știu ce înseamnă un jurnal personal. Zambilăcactus e adresa ce reprezintă un el și o ea, iar numele de Dora, vine de la dor, un dor ce nu se va sfârși niciodată cât voi trăi, deoarece, nu putem aduce ființele dragi din Ceruri. Poate pentru uni dintre voi este o surpriză plăcută, pentru uni…nu, asta e. Iar uni dintre voi știu, pentru că imaginile, copilăria ce nu a fost când trebuia, acum o revărs prin imagini pe blog. Vă mulțumesc și îndrept către voi aceleași gânduri bune!

https://zambilacactus.wordpress.com/


Vă invit cu drag în încăperea sufletului meu.

 

Vise frumoase! Noapte liniștită!

 

Cuget, deci exist!

*Gânduri…*


Când iubim totul e perfect, e sublim, e fascinant…e atrăgător și ne ține legați prin sentimente, uneori de neânţeles. Puterea iubirii este mare și duală, aș zice. Pe de-o parte te face fericit, îţi dă energie, te face să visezi, te ajută să vezi frumosul în toate, îţi dă elanul necesar să urci acest munte numit IUBIRE și te face orb la toate asperitățile întâlnite în cale.
Ca orice munte , însă , iubirea are și coborâș, când
cețurile încep să se împrăștie, când elanul scade, peisajul se lasă văzut mai bine, sentimentele se limpezesc, începi să vezi ce n-ai văzut la urcuș, inima nu mai bate atât de puternic, ai timp să vezi toate amănuntele care ți-au scăpat atunci când te grăbeai să ajungi pe culme. Când omul se află în momentele hotărâtoare ale vieții, nu-l mai conduce rațiunea ;ea arată doar alternativele. Direcția finală o dă inima. Doar inima dă ghieș la urcuș și tot ea plânge la coborâș…și asta e valabil pentru ambii parteneri. Totul e să nu ne pierdem speranța și cât putem
să vedem frumosul în cei de lângă noi, deoarece în fiecare găsim ceva mister, ceva interesant, ceva de apreciat, ceva ce merită iubit. Sigur că omul e o ființă greu de mulțumit, o ființă ce caută mereu perfecțiunea. Nu o va găsi
niciodată, dar asta nu-l împiedecă s-o caute.
Și mereu, un dram foarte mic de speranță este suficient
pentru reapariția IUBIRII. Totul e să nu-ți pierzi SPERANȚA…