🎃Răspuns Ție… În Necunoscut 🎃 🤝

´¯`☆..·´¯`·☀ *(͡๏̯͡๏)(͡๏̯͡๏)..¸.•*•♫

🎃🌺🍀🍰🤝😘

Direct la subiect. Este și blogul meu. Nu este treaba ta cine scrie și când scrie. Nu am crezut că voi întâlni în astă viață oameni atât de bolnavi sufletește. Uite că am întâlnit câțiva pe parcursul vieți mele, însă tu dragă…. nu dau nume, nu mă cobor, nici nu mă ridic, stau în banca mea, nu am școala ta, nici nu mi-o doresc. Noi doi formăm un cuplu înainte de 2009, am trecut și prin bune, și mai puțin bune, personal, nu am dat buzna peste nimeni, din contră, am încercat să trezesc minți ale unora pentru a nu suferi nimeni, însă nu a fost așa. Voi, v-ați lăsat păcălite, iar pentru asta nu am eu nici o vină. Ce dorești de la mine, nu vei primi niciodată. Iar cine îmi este alături, e liber, nu e forțat, nu e manipulat, șantajat, ș.a.m.d… Oare dacă ambi am scrie zi de zi ceva, ai fi mulțumită? Din fericire, noi mai și muncim, nu ne permitem să stăm doar pe internet. Înțelege că eu nu voi îmi voi șterge conturile, blogurile, acest articol nu voi posta pe celelalte bloguri, deoarece nu voi murdări un prezent necunoscut mie. Nu mă interesează cele scrise de tine, așa cum tu nu m-ai luat în seamă la vremea respectivă, nici eu acum nu voi da curs cuvintelor murdare și neștiute de mine. Personal, nu am înșelat pe nimeni, nu am mințit, deci…
Am scris ca și un fel de răspuns, însă doresc să fi bine, să accepți realitatea, să ai grijă de sufletul tău, să alungi ura, răzbunarea, minciuna și tot ceea ce nu este adevărat.
Și ca să știi și tu că eu știu cine ești, îți spun doar atât: Într-o zi ți-am făcut o caracterizare și am dat adminului de la forum, peste un timp, am găsit articole de ale mele copiate de pe neogen, unele le-ai mai modelat, ca să nu găsească motorul de căutare, apoi te-ai prins cu, o ură inexplicabilă față de mine. Nu îți făcusem nici un rău, nu am avut niciodată pretenții că aș fi autorul vreunui articol sau că aș fi poetă sau ce nu sunt.Multe scrieri ale tale sunt furturi din cărți, foarte multe fraze copiate din prozele mele, iar ce e mai urât, ai făcut una sau două povestioare folosind persoana mea ca și rol principal, vei citi în curând ceva frumos, adevărat și demn de Literatura Română! Am în calculator totul și le voi pune la mine pe bloguri, sunt ale mele și am tot dreptul. Am o categorie, se numește… În lumea teatrului meu, acolo sunteți voi, cele ce vă știți dacă veți citi, tu ești în prim plan dragă necunoscut-o, păcat că…
Trebuie să merg la nani, mâine lucrez. O noapte liniștită, minte limpede, Dumnezeu să îți dea sănătate și bunăvoința de a lăsa răzbunarea și ura. Nu este vina lui, prin mine vrei să te răzbuni, însă asta nu se va întâmpla niciodată. Cu ură, cu egoism, cu răzbunare, nu faci nimic, sufletul are nevoie de frumos, iar salvarea o vei găsi doar în frumos!

Mai poți citi aici, știu că intri mereu  https://nurigroupdeypy.blogspot.com.es/  🎃🌺🍀🍰🤝😘

¯`·.¸¸.☆¯`·.¸☆¯ **´¯**´¯`•♥●•٠·˙

🎃🌺🍀🍰🤝😘

Religios pe facebook

Chiar m-am saturat de handicapatii de pe facebook care toata ziua nu fac altceva decat sa posteze imagini cu tenta religioasa, si apoi te indeamna sa distribui mai departe, ori pur si simplu sa scrii AMIN.
Ce ma enerveaza si mai tare sunt acei asa spusii credinciosi care bineinteles ca distribuie acea poza si mai scriu si AMIN la comentarii fara sa stie ca in realitate nu face decat sa promoveze o pagina facebook s-au un blog a unui idiot care habar nu are cum il cheama dar are suficient creier sa-i duca de nas pe cei care se jura ca lor le este teama de Dumnezeu.
Un exemplu in poza de mai jos:

Mai oameni buni (ca sa nu va numesc prosti), voi chiar crede-ti ca Dumnezeu sta pe facebook sa urmareasca postarile voastre si apoi sa va ierte de un pacat pentru fiecare comment s-au distribuire?
Cum poti sa spui cuiva ca iti este teama de Dumnezeu cand de fapt tu iti bati joc de tot ceea ce inseamna El?
Sincer sa fiu am scris si eu odata AMIN dar nu sa intamplat nicio minune si nici nu o sa se intample vreodata, insa mai tarziu mi-am dat seama ca nivelul meu de inteligenta trebuie sa fie aproape zero daca am crezut ca scriind AMIN Dumnezeu o sa citeasca si o sa ma premieze pentru fapta mea. laugh

Pe facebook sfintii au inceput sa aiba pagini personale. Voi enumera doar cateva dintre ele insa nu voi pune link pentru ca ar fi culmea sa-i promovez si eu in moatoarele de cautare pe aceste rapandule care se folosesc de religie pentru a primi Like-uri si comentarii.
-Pagina Lui Isus
-Isus tine la tine
-Fecioara Maria
-Dumnezeu te iubeste
-Crestin Ortodox
-Arsenie Boca
-Padre PIO, Saint PIO, pray for us, amen.
-Fecioara Maria
-Sfantul Nectarie
As putea sa mai scriu numele inca la vreo 50 de sfinti care din lipsa de ocupatie si-au facut pagini personale pe facebook insa ma voi opri aici.
Partea care pe mine ma bucura este ca prin AMIN si Like la poze cu tenta religioasa, imi dau seama ca nu sunt ultimul prost din lume ci sunt altii mult mai cazuti in cap decat sunt eu.
Chiar acum am intrat pe facebook si poza de mai jos ma intampinat ca un fel de „Bine ai venit”

Ce credeti ca scriau prostii sub aceasta poza?
Extact!!! AMIN!
Pe fotografie scrie Andrei Marius Hd. Probabil ca acest Marius Hd este fotograful personal a Lui Isus beee
Un sfat!
Decat sa dati bani unei institutii foarte bogate cum este biserica, mai bine cumpara o paine si da-o unui sarac. Gestul tau va potoli foamea acelui om care te va rasplati cu mii de multumiri.