Ce este Sistemul ”RO-ALERT”?

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență ”RO-ALERT” va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de guvern.

Prin Sistemul ”RO-ALERT” vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnlogiei informațiilor. Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia.

Sistemul ”RO-ALERT” are o serie de avantaje:

Transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie mobilă;
Transmiterea rapidă a mesajelor către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă;
Afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului;
Repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile;
Receptarea mesajelor de avertizare și de către terminalele aflate în roaming;
Acuratețea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informațiilor furnizate de surse autorizate.

Sistemul va fi pus în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale și va fi operat de către structurile operaționale cu funcționare 24/24 ale IGSU și structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități.

Secretarul de stat șef al departamentului pentru Situații de urgență al MAI este desemnat responsabil pentru coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, derularea procedurii de achiziție, livrarea și punerea în funcțiune a Sistemului ”RO-ALERT”.

Achiziția echipamentelor hardware, aplicațiilor software și serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea Sistemului ”RO-ALERT” va fi realizată de IGSU în regim de urgență, conform prevederilor art.104 alin 1 lit c din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Realizarea achiziției în regim de urgență are scopul să preîntâmpine pierderea de vieți omenești și producerea de pagube materiale în cazul în care ar avea loc fenomene meteo periculoase. Pentru realizarea achiziției, Guvernul a alocat prin Ordonanța de urgență adoptată astăzi 30,4 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în bugetul MAI, pentru IGSU. Diferența dintre această sumă și valoarea contractului de achiziție publică încheiat în urma procedurii de atribuire se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului.

Escrocheria „fetița”

Un bărbat a povestit că era cât pe ce să fie victima unei escrocherii de zile mari. Se pare că hoții au inventat o nouă metodă de a înșela oamenii.
Bărbatul a povestit că o fetiță de aproximativ 12-14 ani, cu hainele rupte și cu vânătăi pe mâini s-a apropiat de mașina lui. Aproape plângând, fetița l-a rugat să o ducă acasă cu mașina.
„După serviciu am intrat într-un magazin. Ies și mă urc în mașină. În acest timp a alergat la mine o fetiță, de aproximativ 12-14 ani. Hainele erau rupte, avea vânătăi pe mâini. Abia de se ținea să nu plângă. M-a rugat frumos să o duc până acasă. Însă am observat că ceva mai departe era o mașină ciudată și cu ferestre complet fumurii. De asemenea, am observat că fata se tot uita straniu, periodic la ea. De aceea, eu i-am spus că nu o voi duce nicăieri, dar voi chema un taxi. Dintr-o dată ea s-a întors brusc și a fugit. Chiar în acea mașină dubioasă. Acum am înțeles totul. Sensul acestei escrocherii constă în următoarele: în mașina ta urcă o fată străină, necunoscută. Apoi din acea mașină ciudată apare „tatăl” ei și vă acuză de pedofilie! Încercați apoi să demonstrați că sunteți nevinovat. Îmi este groază să mă gândesc la ce se putea întâmpla, dacă nu observam la timp acea mașină” a povestit un bărbat pentru Realitatea TV.
Acesta a adăugat că a blocat drumul acelei mașini la ieșirea din parcare, dar că a fost nevoit să plece după ce din ea a ieșit un bărbat solid care a început să îl înjure.
„Apoi eu am blocat drumul acelei mașini la ieșirea din parcare. Din ea a ieșit o namilă de om și a început să strige cu un limbaj foarte vulgar. M-am îndepărtat de pericol și am plecat”.
Escrocheria are mai multe variante, inclusiv una în care oamenii sunt făcuți să descuie ușa locuinței și fetița intră înăuntru.