*Cel Mai Minunat Bărbat*

Îmi doresc să-ți pot scrie mai mult, însă tu ști că ești tot timpul în gândul meu. Iubire, ești cel mai minunat bărbat…dragostea mea, la fel de plină de dor…și cu iubirea ce îți port în brațe, vreau să ști iubirea mea că am ajuns să îți iubesc și tăcerea…pentru că iubesc orice la tine. Inima mea acum se zbate în piept și nu are stare, te vreau lângă mine…să îți întâlnesc ochișorii și să-ți sărut gurița și să îți șoptesc într-una cât de mult te iubesc. De multe ori simt că îți dorești să fiu alături de tine…dorești să-mi simți îmbrățișarea și căldura sufletului, iartă-mă iubirea mea că uneori nu sunt lângă tine. Uneori țin minte că îmi venea să plâng datorită izvorului prin care se scurgea bucuria până la tulpina sufletului meu…dar îmi ascundeam fața la pieptul tău puternic…ca tu să nu îmi vezi lacrimile…

*Acum 9 Ani*

Pentru cei care vin doar în vizită și din curiozitate, le doresc nopți fără insomnii și multă înțelepciune !

Cum, în ce măsură, nu puteam să știu ce va fi. Atunci eram prieteni. După un an, ambi ne-am scris poeme, povești, am petrecut zile întregi împreună. Au fost furtuni, încet încet ne-am cunoscut caracterul, trecutul, și am decis să rămânem împreună până la adânci bătrâneți. Nu este un bărbat frumos, avem caractere diferite, contraziceri, și cu toate astea ne iubim. Este un bărbat inteligent, suflet frumos, și bun la toate smile . Știu, nu arată așa din afară,însă,… așa vrea el să pară din exterior. Am asistat la trăirile lui și el la ale mele, am împărțit totul. Spre toamnă ne-am văzut, spre toamnă ne-am căsătorit, spre iarnă a trebuit să merg în altă țară cu serviciul, a fost și el plecat, însă asta nu ne împiedică să fim împreună. Am fost nevoiți să plecăm pentru a ne testa siguranța, încrederea, și dorul Prima noastră întâlnire și multe altele sau rezumat la priviri, cuvinte, emoții și nimic mai mult. După un timp am devenit mai apropiați, buzele sale, mi-au fost primul sărut, mâinile sale, primele pe care le-am atins. Nici atunci nu s-a întâmplat mai mult intre noi, dar acest puțin, avea să-mi țină sufletul aprins în speranța, pentru anii ce aveau să urmeze. M-am cuibărit la pieptul lui, neștiind să-i interpretez bătăile inimii. Când suntem împreună soarele încălzește pământul, trăim frumos și intens fără cuvinte.
De atunci și până în prezent nu am fost despărțiți și nici nu ne v-om despărți indiferent de caracterele noastre copilărești.
Am simțit nevoia să lămuresc și acest aspect al vieți mele deoarece mulți dintre noi amestecăm articolele scrise de către noi cu viața personala. În plus am tot primit mesaje, cum ca aș fi o victimă samd. Dragi mei curioși, nu sunt victimă, sunt iubită și iubesc. Iubesc, dar libertatea de exprimare nu are legătură cu iubirea. Detest minciuna, lipsa celor 7… Cei curioși ar fi trebuit mai întâi de toate să citească: scurt interviu cu mine, blog cu motiv, bun venit vizitatorilor. Este la vedere pe blog, și ar fi înțeles că nu sunt singură.
Acum, tot pentru curioși: – Soțul meu se numește  Petrică  ,  cu asta sper sa fiți lămuriți și să puteți dormi liniștiți de acum încolo.

Mulțumesc tuturor de aici, voi mi-ați dat curaj să scriu, voi mă încurajați, vouă vă datorez tot respectul meu! 

*Respir Din Iubirea Ce Ne-o Declarăm Pe Net… 18 – 01- 2013*

E sfârșit de săptămână…mie dor de el…privesc pe geam…e totul trist…la fel ca sufletul meu pentru că nu îmi pot îmbrățișa iubitul. Privesc îngândurată cum picurii de ploaie se scurg pe geamul din hol la fel ca și timpul hoț ce nu vrea încă să mi-l aducă în brațele mele. Sunt tristă…înfrigurarea îmi cuprinde buzele…apoi simt cum coboară într-o senzație rece ce eu o numesc tristețe….o tristețe ce îmi otrăvește inima…îl vreau lângă mine…sau să fiu eu acolo, dar știu…încă nu se poate. Simt că îmi pierd mințile…deschid iarăși și iarăși laptopul…recitesc ultimul lui mesaj. –”iubire dulce îți mulțumesc pentru cuvintele tale dulci…nici nu îți imaginezi cât de fericit sunt atunci când citesc cuvinte de iubire de la tine…iubita mea, te ador ești minunată și abia aștept să-ți sărut ochișorii…să te strâng în brațe. Da, citesc…sunt fericita că mă iubește așa cum îl iubesc și eu, însă sincer vorbind îmi doresc din toată inima să ne unim destinele și să fim un întreg permanent. Știu că și el își dorește la fel de mult ca și mine să fim împreună pentru totdeauna, însa…încă mai avem puțin de răbdat, doar cu asta mă mai încurajez. Am început să mă uit la filme…deoarece mă simt uneori goală fără el și o mie de gânduri nu-mi dă pace. Abia aștept viitorul să vină și să fim un întreg…un viitor din care sper că nu vom mai culege din nou amărăciunea de acum. Depărtarea e ucigătoare și ne dă mereu bătăi de inimă mult mai dese decât normal. Uneori cad în deziluzie și simt că timpul sa oprit în loc…și asta din cauza așteptări, însă mă lupt…luptăm și o să rezistăm așa cum am rezistat până acum.

*Pentru Totdeauna Ea*



Are un nume frumos, ochi albaștri , privire gingașă către tine, încât simți că te topești. Da, e matură, însă pare o copilă atunci când vorbește, când se îmbracă, iar zâmbetul ei este de neuitat, pentru că umple camera de lumină acolo unde este. Uneori uitându-mă mai insistent la Ea descopăr în zâmbet amintiri urâte de pe vremea când era copil. Rareori se privește în oglindă, Ea
știe că are zâmbet frumos și e frumoasă, însă e mică și nu trebuie să o superi…inima ei e slăbită și nu ar mai rezista încă odată. Știe să-și răsplătească prieteni, cunoștințele, rudele…chiar prin gesturi simple și
atunci când te aștepți mai puțin, însa toate gândite și făcute cu tot sufletul. Acum are planuri mari de viitor. Este înrăită atunci când vine vorba de marea ei dragoste, e visătoare, se calmează ușor cu vocea cu care s-a obișnuit și un sărut pe buzele  ne,rujate. Da, se rujează rar, nu se marchează… e simplu Ea originală de la mama Natura. Îi place să stea singură în camera ei, la
calculator admirând poze, asta e cam tot ce știu despre ea până în prezent. Mai știu că este o luptătoare și toată viața așa va fi…va lupta cu hoții de stele, cu toți cei care încearcă să îi tulbure fericirea.