Ce credea Einstein despre Dumnezeu, Univers, ştiinţă şi religie?

Albert Einstein este unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă, dar ce a lăsat în urmă reprezintă mai mult decât cunoaşterea ştiinţifică. Chiar şi astăzi, viziunile lui inspiră oamenii de peste tot în lume. Totuşi, de multe ori, Einstein este înţeles şi interpretat eronat.

Atât ateii, cât şi cei religioşi au încercat să îşi asume „autoritatea” care o reprezintă Albert Einstein, iar acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori cu citate scoase din context, de aceea, este absolut necesar ca savantul să fie înţeles în ansamblu, şi nu într-un mod simplist, motivat de cele mai multe ori prin ideologie şi nu prin setea de cunoaşterea prin care s-a remarcat Einstein şi care reiese din fragmentele ce urmează.
O altă problemă care reiese din fragmentele de mai jos stă la baza fizicii de astăzi: lipsa de armonie dintre teoria relativităţii a lui Einstein şi mecanica cuantică. Într-un citat dintr-o scrisoare de ale lui Einstein, adresată lui Max Born, unul dintre părinţii mecanicii cuantice, Einstein declară că „mecanica cuantică oferă multe, dar cu greu ne aduce mai aproape de secretele lui Dumnezeu. Eu, în orice caz, sunt convins că El nu joacă zaruri cu Universul”.

Dezacordul lui Einstein cu mecanica cuantică este bine cunoscut. Teoria sa a relativităţii generale are un cu totul alt mod de a descrie universul, iar reconcilierea acestei teorii cu mecanica cuantică are fi „Sfântul Graal” al fizicii. Factorul esenţial al neînţelegerii constă în faptul că mecanica cuantică implică o natură accidentală a Universului, ca şi cum Dumnezeu s-ar juca cu zarurile, iar rezultatul ar fi independent de orice voinţă. Însă nu în aceşti termeni a pus Einstein problema, ci în faptul că nu concepea ca ceva să nu poate fi explicat printr-o lege care stă la baza procesului, relatează Top Buzz.

Până în această zi, deşi ştim că mecanica cuantică funcţionează, putând fi aplicată în tehnologiile curente precum tranzistorii sau energia nucleară, nimeni nu ştie ce loc are alături de alte domenii ale fizicii. În acest sens, poate exista o lege a Universului încă necunoscută, aşa cum continuă Einstein în scrisoarea sa către Born:

„Crezi într-un Dumnezeu care joacă zaruri, iar eu în lege şi ordine completă care există într-un mod obiectiv, şi care eu, într-o manieră extrem de speculativă, încerc să o înţeleg. Cred cu tărie, dar sper ca cineva va descoperi o cale mai realistă, sau o bază mai tangibilă decât am putut eu”.

În ce credea Einstein

Einstein a fost, în numeroase ocazii, cât se poate de clar în credinţele sale. În Notele Autobiografice ale sale, acesta a scris că credinţele sale religioase şi-au găsit sfârşitul în copilărie, la vârsta de 12 ani.

„Am ajuns – deşi într-o familie cu părinţi complet nereligioşi – la o religiozitate profundă, care, totuşi, s-a terminat subit la vârsta de 12 ani. Prin citirea cărţilor de ştiinţă populare am ajuns la convingerea că poveştile din Biblie nu pot fi adevărate”.

Într-o scrisoare din 1947, a făcut referire la ideea unui Dumnezeu care se îngrijeşte de omenire: „Mi se pare că ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu îl pot lua în serios”. Într-o scrisoare trimisă către Beatrice Frohlich cinci ani mai târziu, a reiterat această ideea: „Ideea unui Dumnezeu personal este destul de străină pentru mine şi pare chiar naivă”.

Totuşi, Einstein nu era ateu. Conform lui Prince Hubertus, Einstein detesta să fie interpretat în acest mod:

„În ceea ce priveşte asemenea armonie a cosmosului pe care eu, cu mintea mea limitată de om, sunt capabil să o recunosc, sunt încă oameni care spun că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă supără este că mă citează pe mine pentru a susţine această idee”.

Se considera mai degrabă un agnostic (nu se poate cunoaşte nimic despre natura lui Dumnezeu) şi într-un fel credea într-un Dumnezeu. Credea în Dumnezeul lui Spinoza.

Baruch Spinoza este unul dintre cei mai importanţi filosofil, iar ideile lui cu privire la metafizică sunt dezbătute chiar şi astăzi. Spinoza a susţinut că Dumnezeu nu este o manifestare personală şi nu este o fiinţă, ci mai degrabă o manifestare a tot ce este în armonie. Într-un fel, se poate spune că Dumnezeu e Natura.

Aceasta nu este însă o perspectivă religioasă. În loc să fie o fiinţă conştientă, Dumnezeu este o manifestare a frumuseţii Universului.

„Nu pot concepe un Dumnezeu care îşi recompensează şi îşi pedepseşte creaturile sau care are o voinţă de tipul celei a noastre. Un individ care ar supravieţui morţii fizice este, de asemenea, dincolo de înţelegerea mea şi nici nu vreau altfel; aceste noţiuni sunt pentru temerile şi egoismul absurd al sufletelor slabe. Pentru mine este îndeajuns misterul eternităţii vieţii şi crearea structurii minunate a realităţii, împreună cu efortul de a înţelege o parte, chiar şi foarte mică, a raţiunii care se manifestă pe ea însăşi în natură”.

Ştiinţa este religie?

Pentru Einstein, ştiinţa era mai degrabă ceva spiritual, pentru că ştiinţa ne permite să înţelegem mai bine Universul. Deşi minţile noastre nu sunt capabile să îi înţeleagă toate minunile, o încercare de a face acest lucru din ce în ce mai aproape de Dumnezeu:

„Vedem un Univers aranjat în chip minunat, supunându-se anumitor legi, dar înţelegem aceste legi doar foarte puţin. Minţile noastre limitate nu pot înţelege forţa misterioasă care guvernează constelaţiile. Sunt fascinat de panteismul lui Spinoza. Îi admir contribuţiile la gândirea modernă. Spinoza este cel mai important dintre filosofii moderni, pentru că este primul filosof care vede sufletul şi corpul ca fiind una şi nu două lucruri separate”.

În 1930, Einstein a publicat unul dintre cele mai discutate eseuri ale timpului în The New York Times Magazine, unde a discutat religia sa cosmică. S-a declarat împotriva ideii de rai şi iad, dar de asemenea a discutat despre legătura dintre religie şi ştiinţă. A precizat că „deşi domeniile religiei şi ştiinţei sunt clar separate unul de altul, există legături şi dependenţe reciproce”. Mai interesant este că a susţinut că nu poate fi vorba despre un conflict dintre ştiinţă şi religie. Cele două sunt distincte dar cumva legate.

Einstein era un om complex cu viziuni complexe asupra lumii, care nu sunt întotdeauna uşor de înţeles. Totuşi, ideea conform căreia era creştin, iudeu sau altă religie, nu are fundament. De asemenea, ideea că era ateu este lipsită de fundament, după cum a reieşit în citatele de mai sus.

Soția i-a murit în brațe

Soția i-a murit în brațe, distrus de durere, soțul Laurei a băgat un plic în buzunarul doctorului, ce a scris acolo a cutremurat o țară întreagă. Cuvintele lui au ajuns în ziare, iată ce a fost în stare să scrie
Un bărbat și-a pierdut soția și a scris o scrisoare incredibil de dureroasă medicilor.
Laura Levis a murit la 34 de ani după un atac de astm. Soțul femeii, Peter DeMarco, a simțit nevoia de a trimite o scrisoare către cei 15 persoane care au îngrijit-o în spital: atât medici, dat și asistente și femei de serviciu. Renumita publicație New York Times i-au publicat scrisoarea considerând-o una dintre cele mai frumoase moastre de iubire, în toate sensurile.

Printre altele, Peter a fost întrebat cum de poate ține minte atâtea nume, răspunsul a venit repede: ,,Cum credeți că-o voi putea uita vreodată?”
Iată o parte a scrisorii:
,,Cum de reușesc să țin minte toate aceste lucruri?
Cum credeți că pot uita?

Toți împreună și fiecare dintre voi ați tratat-o pe Laura cu atâta profesionalism și atâta amabilitate, deși ea era inconștientă. De fiecare dată când avea nevoie de injecție și o înțepați, vă cereați scuze, deși era clar că ea nu vă aude. Știu că o înveleați de fiecare dată, pentru că fie era răcoare în cameră, fie pentru că vă doreați să doarmă mai bine, dar era clar că ea nu-și putea da seama.

Soția i-a murit în brațe, distrus de durere, soțul Laurei a băgat un plic în buzunarul doctorului, ce a scris acolo a cutremurat o țară întreagă. Cuvintele lui au ajuns în ziare, iată ce a fost în stare să scrie
Un bărbat și-a pierdut soția și a scris o scrisoare incredibil de dureroasă medicilor.

Laura Levis a murit la 34 de ani după un atac de astm. Soțul femeii, Peter DeMarco, a simțit nevoia de a trimite o scrisoare către cei 15 persoane care au îngrijit-o în spital: atât medici, dat și asistente și femei de serviciu. Renumita publicație New York Times i-au publicat scrisoarea considerând-o una dintre cele mai frumoase moastre de iubire, în toate sensurile.

Printre altele, Peter a fost întrebat cum de poate ține minte atâtea nume, răspunsul a venit repede: ,,Cum credeți că-o voi putea uita vreodată?”
Iată o parte a scrisorii:
,,Cum de reușesc să țin minte toate aceste lucruri?
Cum credeți că pot uita?

Toți împreună și fiecare dintre voi ați tratat-o pe Laura cu atâta profesionalism și atâta amabilitate, deși ea era inconștientă. De fiecare dată când avea nevoie de injecție și o înțepați, vă cereați scuze, deși era clar că ea nu vă aude. Știu că o înveleați de fiecare dată, pentru că fie era răcoare în cameră, fie pentru că vă doreați să doarmă mai bine, dar era clar că ea nu-și putea da seama.

Și părinții ei vă mulțumesc. De fiecare dată le reglați scaunul, le aduceați apă, le răspundeați la orice întrebare. Știți ce mi-a spus socrul meu, medic și el? Că v-ați purtat atât de frumos cu el încât părea că este implicat în actul spitalicesc. Nu vă pot spune cât de importante au fost acele clipe pentru el!
Îmi aduc aminte cum ați avut grijă de mine.

Fără forța voastă, ce mă făceam? Stăteam cu capul meu pe mâna ei. Vă vedeam, pe la spate, cum intrați și vă făceați treaba fără să ne deranjați o secundă, ca și cum ați fi fost invizibili… Cum să uit cum mă ajutați să stau cât mai aproape de ea, deși ne separau un infinit de cabluri? De câte ori nu m-ați întrebat dacă am nevoie de mâncare, de apă, de haine, de un duș?
Credeți că pot trece peste momentele când, în loc să plecați acasă, la copiii voștri, la soții voștri, rămâneați cu mine pentru a ne uita, împreună, pe albumul cu fotografiile Laurei, un om pe care nu-l cunoscuserăți? Când am avut nevoie de email, pentru o urgență, mi-ați dau un calculator. A, sau atunci, în noaptea aia, când ați închis ochii și mi-ați dat voi să aduc, în camera aia mică, 50 de persoane, de la rude până la elevii ei? Când mi-ați permis să punem muzică, să dansăm, să ne aducem aminte ce fel de om a fost? Da, ultima noastră noapte, împreună… Ar fi fost posibilă fără voi?

Apoi… Apoi ultima noastră zi. Plecaseră toți, așteptam un donator de organe, care nu mai venea. Eram frânt, știam că va pleca. Vă aduceți aminte? Atunci v-am rugat să mă ajutați să înclin scaunul, să pot fi cât mai aproape de ea. Mi-ați zis că aveți o idee mult mai bună, să ies pe hol nițel. Am ieșit! Când am revenit, voi, Donna și Jen, trăseserăși patul în partea dreaptă a camerei, suficient cât să mă pot apropia de Laura. V-am întrebat dacă ne puteți da o oră, o singură oră. Doar noi doi, fără întreruperi. Ați dat din cap aprobator, ați tras draperiile, ați stins lumina. Mi-am lipit corpul de al ei… Era frumoasă. I-am mângăiat părul, i-am mângâiat fața. Mi-a așezat fruntea pe pieptul ei. Aveam senzația că urc și cobor cu fiecare respirație, auzeam bătăile inimii ei în urechea mea. Ultimul nostru moment

Voi ține minte aceasta ultimă oră toată viața. A fost un cadou mai frumos decât toate cadourile din lume. Mulțumesc Donna. Mulțumesc Je. Mulțumesc tuturor!
Cu eternă recunoștință și dragoste,
Peter DeMarco”
Sursa: www.antena3.ro
Articol preluat integral cu acord scris.