Istoria amorului sălbatic

Fetişurile şi tabuurile au apărut încă din cele mai vechi timpuri. De la orgiile sălbatice realizate de împăratul roman Caligula, până la practicile stranii ale unor secte creştine restrânse, în istoria omenirii există nenumărate momente în care au fost practicate unele dintre cele mai bizare fetişuri.
Deşi pare un fenomen al lumii moderne, practicarea fetişurilor a început chiar din preistorie. List Verse prezintă un parcurs istoric al celor mai stranii dorinţe sexuale.

Fetişurile în preistorie

Fetişurile şi sexul sunt atât de vechi încât în unele picturi rupestre pot fi observate organe sexuale sau chiar actul în sine. În peşteri locuite în urmă cu 37.000 de ani au fost descoperite printre cele mai vechi imagini cu vaginul cioplit în piatră. Dar unele sunt amestecate cu imagini cu animale, într-o zonă din sud-estul Franţei au fost descoperite picturi explicite ale vulvei umane.

Perioada antichităţii

Picturile străvechi din peşteri nu arătau doar imagini explicite cu organele genitale, acestea spuneau şi povestea fanteziilor ce aveau loc în dormitoarele din antichitate. Una dintre picturi prezintă momentul în care o femeie este pălmuită în cadrul unei relaţii sexuale în grup.

Fetişurile din Egiptul antic

Egiptul antic era plin de practici sexuale bizare. Una dintre cele mai comune fiind zoofilia. Bărbaţii întreţineau relaţii sexuale cu bovine şi alte animale domestice. De fapt, hieroglifele demonstrează că zoofilia era o practică încă din anul 3.000 î.Hr.

Deşi este cunoscută povestea de dragoste dintre Cleopatra şi Caesar, puţini ştiu că aceasta deţinea o jucărie sexuală cu totul aparte. Cleopatra utiliza un vibrator umplut cu albine vii.

Necrofilia

Pentru a menţine o relaţie apropiată cu zeii, egiptenii practicau necrofilia. Pe când discuta cele mai bune practici de îmbălsămare, un autor grec din antichitate scria că ”soţiile bărbaţilor cu rang nu sunt îmbălsămate imediat după ce mor. Acest lucru are loc doar după trei sau patru zile de la moarte Acest lucru este practicat pentru a preveni ca aceasta să i se ofere lui”.

Cu alte cuvinte, corpul era lăsat să putrezească pentru ca cel ce o îmbălsăma să nu poate avea relaţii sexuale cu persoana decedată. De fapt, mitologia greacă abundă de cazuri de necrofilie. După ce Set îl distruge pe Osiris, zeiţa Isis este însărcinată să strângă părţile corpului celui decedat. Arunci când încearcă să-l reasambleze observă că lipseşte o singură parte, penisul. Zeiţa decide să creeze un nou penis pe care îl ataşează cadavrului, apoi face sex cu acesta.

Sexul în grup în Grecia

Sexul în grup era o practică extrem de comună în perioada străveche. Cele mai cunoscute imagini care prezintă această practică erau pictate pe vasele în care era transportat uleiul de măsline.

Fetişurile lui Caligula

Atunci când vine vorba de sex exotic, probabil că nimeni nu îl făcea precum Caligula. Fiind împărat al Romei din 37 până în 41, Caligula şi-a utilizat întreaga putere pentru a exploata oamenii. Unele dintre cele mai bizare practici sexuale erau realizate pe bărcile Nemi. Fie că erau sclavi sau soldaţi, Caligula făcea sex cu oricine dorea. De asemenea, avea deseori relaţii sexuale incestuoase sau îşi omora partenerii în timpul sexului doar pentru a se distra.

Prostituţia în perioada medievală

În perioada medievală, sexul era considerat o practică necesară, iar abstinenţa un obicei ce putea provoca apariţia bolilor. Femeile se prostituau în numele religiei, considerând că este un lucru demn să faci sex cu bărbaţii religioşi. În acea perioadă se credea că bărbaţii care nu-şi eliberează dorinţele sexuale vor realiza fapte mult mai violente. Dacă o femeie era considerată impură devenea prostituată, iar pentru a se ţine departe de femeile caste, bărbaţii apelau la prostituate. În acea perioadă, chiar şi biserca considera necesară existenţa bordelurilor.

Marchizul de Sade

Marchizul de Sade a fost un scriitor francez interesat de sex şi erotism. Termenul de ”sadism”, ce înseamnă obţinerea plăcerii din durerea celeilalte persoane, provine de la ”Sade”. În cartea sa ”The 120 Days of Sodom”, autorul descrie o variatate de perversiuni sexuale. Cartea prezintă trei bărbaţi bogaţi care răpeau alte persoane şi le foloseau pentru propria plăcere.

Donatien Alphonse sau Marchizul de Sade nu s-a rezumat doar la a scrie despre violuri, abuzuri, torturi, orgii, el a pus în practică p bună parte din ele. În cele din urmă a murit într-un azil pentru persoane cu boli mentale în 1814. Până în 1957, lucrările lui Sade au fost interzise în Franţa.

Cele mai bune bancuri despre turişti.

1. Un turist îşi petrecea concediul în Africa, într-o staţiune pe ţărmul Mediteranei. Înainte de a intra în apă, ca să facă o baie, întrebă pe un localnic: – Ia spune-mi, pe aici sunt crocodili? – Nu domnule! În mare? Se poate? Intră tipul în apă şi începu să înoate fericit. La un moment dat văzu nişte aripioare suspecte care se învârteau în jurul lui. Înotă repede spre mal şi iar îl întrebă pe localnic: – Eşti sigur că aici nu sunt crocodili? – Sigur că nu sunt… că se tem de rechini!

2. La nudişti, la plajă, un tip vede lungit pe un cearşaf un bărbat negru, care avea tatuat pe sex numele WANDA. – Şi pe iubita dumneavoastră o cheamă Wanda, ca şi pe a mea? – Nu, să vedeţi, acum am ieşit din apă, care e destul de rece în dimineaţa asta şi sexul meu s-a cam ”restrâns”… în realitate eu am tatuat pe el: „Wellcome to Miami Beach, where you can meet Wanda!”

3. La barul hotelului, unde îşi petreceau vacanţa, trei blonde erau foarte fericite: râdeau în hohote, beau şampanie, dansau. – Pot să vă întreb ce sărbătoriţi?, se interesă barmanul. – Tocmai am terminat un joc de puzzle şi ne-a luat numai 3 luni ca să-l terminăm… – Şi ce-i aşa de extraordinar?! – Pe cutie scria „De la 2 la 4 ani”.

4. Un turist american şi unul rus sunt surprinşi de o avalanşă în Alpi. Au stat ei în zăpadă o zi şi o noapte, aşteptând Salvamontul. Cum stăteau ei îngheţaţi până în măduva oaselor, se auzi un râcâit şi apăru capul unui câine St. Bernard cu tradiţionalul butoiaş cu rom la gât. – Ura, strigă americanul, iată că a sosit cel mai bun prieten al omului! – Şi unde mai pui, se bucură şi rusul, că are cu el şi un câine!

5. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: „Help! Help!”… – Ce zice, mă, ăla?, întreabă Lulă. – Zice că „Help!”… – Şi ce-i aia? – Cred că „Ajutor”, pe englezeşte, se pronunţă Bulă. – Ia uite-al dracului, decât să înveţe englezeşte, mai bine învăţa să înoate!

6. – Alinuţa, te-ai distrat bine în vacanţă? – Foarte bine! Am fost cu mama şi cu viitorul meu tată vitreg la mare… – Şi viitorul tău tată vitreg s-a purtat bine cu tine? – În fiecare dimineaţă mă ducea cu barca, departe în larg şi de acolo eu trebuia să înot până la mal… – Şi nu-ţi era greu? – Cel mai greu îmi era până reuşeam să ies din sac!

7. – În acest hotel, domnule, vă veţi simţi ca acasă. – Sper din tot sufletul să nu se întâmple una ca asta: am venit aici ca să mă odihnesc!

8. Turiştii care intrau în W.C-ul unui bar din Paris puteau vedea pe automatul de prezervative următorul anunţ: – Dacă automatul nu funcţionează, vă rugăm să-l căutaţi pe patronul barului. Dacă funcţionează, căutaţi-le pe fetele de la bar!

9. După Războiul din Golf, un turist englez vizita Kuweitul. La marginea unei oaze văzu un şeic pregătindu-se să străbată deşertul, însoţit de cele 10 femei ale sale. – În Coran scrie că bărbatul trebuie să meargă în faţă, iar femeile sale mult în urma lui… Acum de ce merg femeile în faţa şeicului? – Pentru că atunci când a fost scris Coranul, nu se inventaseră minele!

10. Un turist american se laudă faţă de un oltean: – Apăs pe un buton, capota se ridică. Apăs pe altul se coboară şi se ridică ferestrele. De la ăsta se deschide barul. Din cel roşu blochez uşile. – Asta-i fleac!, zise olteanul. Maşina mea e şi mai grozavă. Atunci când trântesc portiera din partea mea, toate celelalte uşi de deschid în acelaşi timp!