*Dor Nebun…*

E târziu, se răcorește,
Peste cer s-a tras cortina,
Luna, iată, mă privește
Cocoțată în stejar,
Rând pe rând, pe bolta nopții,
Stelele și-aprind lumina
Așternând-o înaintea
Caii dorului hoinar.

Pe la cuiburi, păsărele
Dormitează de o vreme,
Doar o bufniță dă roată
Peste pomii ațipiți.
Nu-ndrăznesc, deși i-aș cere,
Lângă mine să te cheme
Și să-mi dai o sărutare
Sub caișii înfloriți.

Dor nebun ce-mi poartă gândul
Către ochii tăi albaștri
Ce m-ademenesc șagalnic
Să mă pierd în taina lor!
De-aș ruga până și vântul
Să mă poarte printre aștri
Pan’ la tine să mă ducă,
Să mă lase în pridvor.

O! Iubire, ce nebună poți sa fii,
Să uneltești,
Să te-agăți ca o liană
De trăiri copilărești!
Cine mintea să ți-o poarte
C-ai ales ca o codană?
Nu-mi fă iar în suflet rană
Nu te las! Să nu-ndrăznești!

🦁Copilărie?…✍

Copilărie? Nu știu ce e aia…, dar știu acum ce este viața, știu că Dumnezeu există și nu dă de toate la toți.
Știu doar că m-am trezit într-o viață în plină luptă, fără să realizez la momentul respectiv. Abia când am ajuns la vârsta a treia am realizat cât am fost și sunt de puternică. Dumnezeu ne alege pe fiecare de-a stânga și de-a dreapta Lui. Eu sunt una ce stă și la dreapta și la stânga, deoarece tot ce mi-am dorit mi s-a dat. Nu bogății, iubirii interminabile etc…
Dacă mi-am dorit un măr, Dumnezeu mi l-a dăruit cu mult mai târziu, iar eu de fiecare dată am așteptat.

*Enigma Mea…*

Ești enigma mea cu ochi albaștri
Ce tainic, îmi respiri în gând,
Tu te hrănești cu mii de șoapte,
Ce enigmatic mă cuprind.

Ești o enigmă în calea vieții mele,
Cu multe semne mari de întrebare,
Aș vrea să-mi dai, acum parola mută,
Ce inima deschide, iubește și asculta.

Aș vrea să te deschizi în fața mea,
O, vis frumos…secret și taină,
Și totul eu, să știu, aș vrea,
Acum…la ceas târziu de seară.

Să te lași purtat de mine spre visare,
Sub raza lunii caldă și strălucitoare,
Să mă pierd în enigmatica ta fire,
Ca un sărut de roze în privire.

*Sub Farmec Blând*

Într-un târziu și lămpile se sting,
Iar umbra nopții, țese amintiri,
M-apasă dorul ochilor ce plâng
Purtând povara veșnicei iubiri.
Voi rătăci cu gândul printre nori,
Iar timpul naște început de vis,
Să te privesc aievea, cum coborî
Ca un odor, din sacrul Paradis.
Se nasc lumini de patimă și dor,
Iar sufletu-mi se umple de fiori,
Vom respira parfumul din amor
Printre cărări cu răsărite flori.
Și-apoi, trăim nestinsele plăceri
Privind sfioși, spre Carul Mare,
Și ne iubim, pierduți în mângâieri

*De Ce Se Sinucid Oamenii?*

Există o definiție a sinuciderii?…Ei, bine…eu spun ca da, există motivele sinuciderii, însă noi cei ce auzim sau vedem fapte, începem să murmurăm fel de fel de idei fără să contribuim cu ceva. Eu cred că cineva este vinovat dacă o persoană ajunge până la sinucidere și ar trebui să luăm în serios, să ne implicăm și să fim alături celor ce ajung atât de departe. Nu le este deloc ușor dacă au ajuns să ia o astfel de decizie, însă noi putem să ajutăm și să împiedicăm asta, doar că noi nu luăm în serios, nu ajungem la timp și nu vedem din timp ceea ce vedem atunci când răul a fost făcut. Abia atunci ne dam seama, însă e prea târziu, fapta e consumată. Mulți critică pe cei ce se sinucid, însă eu cred că înainte să criticăm și să regretam ar fi bine să ajutăm. Când cineva de lângă noi pare mai abătut, trist, îngândurat…ne spune că se gândește la sinucidere..trebuie să fim foarte atenți la ceea ce le vorbim, să le fim alături…să fim sinceri cu ei și să vedem adevărata lor valoare. Făcând asta o să putem și noi să ne simțim bine, să fim mai buni…cu principi și morală.