Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Mircea Cartarescu

*Când Teama Înlocuiește Visul*


De mână port cu mine…credința-n a mea soartă…
Chiar te-am făcut să suferi …de-ai plecat?
De atunci rămas-au secunde reci de numărat
La geam privind.. aștept zâmbetul tău,
Ca pe-o lumină a gândului cel greu

Te-am așteptat , dar n-am găsit în gând
Puterea să o iau de la-nceput …
Mă-ntreb și acum de ce încă te port aici
Printre povești cu zâne…prinți și licurici
Ți-am dat de mult …de atunci…iertarea mea
Când te-am crezut , greșeala a fost numai a mea
Și-n urma ta când palma am închis
Pe obrazul meu cristale s-au prelins
Când te-am pierdut …nu mi-ai plecat din vis
Și-atunci numai tristețea ochii mi-a închis
De m-aș putea ierta și eu …vreodată
Să pot vedea cu alți ochi, lumea toată
De aș putea să mulțumesc …cuiva
Dar n-am să pot …și nu e vina ta.
Mă poartă pașii către drumuri grele
Și talpa mea chiar va pășii pe ele
Nu am de-ales …din drum nu mă întorc
Nu am la cine și nici nu mai pot
Un zâmbet mi-am pictat să-l vadă lumea toată
Căci am de mână…credința-n a mea soarta…