Scările morţii

Lagărul de concentrare Mauthausen este cunoscut prin cruzimea cu care erau trataţi prizonierii, într-o epocă deja marcată de astfel de evenimente.
Să foloseşti termeni precum „şocant” sau „crud” alături de menţiunea unui lagăr de exterminare pare redundant, dar acest caz este excepţie de la regulă. Cruzimea cu care erau trataţi prizonierii este particulară, spus într-un context în care evenimentele şi actele de cruzime ale primei jumătăţi a secolului XX erau la ordinea zilei.
Lagărul de concentrare Mauthausen, situat la 20 de kilometri în estul oraşului Linz din Austria, a fost locul unora dintre cele mai mari lagăre ale Germaniei naziste. Cu lagărul central lângă satul Mauthausen, complexul avea încă aproape 100 de alte locuri secundare situate în Austria şi în sudul Germaniei. Clasificarea era de gradul al II-lea, adică aici erau aduşi cei mai incorigibili inamici politici ai naziştilor.

Scopul era exterminarea acestora prin epuizare prin muncă forţată. SS-ul numea acest lagăr Knochenmuhle, sau „tocătorul de oase”. Se estimează că au murit între 122.766 şi 320.000 de oameni, majoritatea cetăţeni sovietici şi polonezi, începându-şi activitatea în 1 august 1928 şi terminând-o în mai 1945, complexul fiind eliberat de armata Statelor Unite.

Eliberarea lagărului de concentrare de către Divizia 11 Blindate a Statelor Unite la 6 mai 1945. Credit: Wikipedia

De asemenea, lagărul se afla lângă o carieră de granit, unde erau trimişi prizonierii. Munca presupunea ca prizonierii să care blocuri de piatră de până la 50 de kilograme pe 186 de scări, care se numeau „scările morţii”. Deseori, prizonierii epuizaţi se prăbuşeau şi scăpau încărcătura peste prizonierii din spate creând un efect în lanţ devastator – oase rupte şi corpuri zdrobite de greutatea blocurilor de granit.

Prizionieri cărând blocurile de granit. Credit: Wikipedia


Ofiţeri SS urcând „scările morţii”. Aprilie 1941. Credit: Wikipedia

Gărzile SS mai aveau obiceiul de a pune prizonierii să se întreacă, iar cei care ajungeau sus, la marginea râpei, aveau opţiunea de a fi împuşcaţi sau de a împinge prizonierul din faţă în râpă. Se mai ştie, de asemenea, că sinuciderile erau frecvente, mulţi prizonieri, prinzând ocazia să se arunce în gol


Noii prizonieri care veneau în Mauthausen. Credit: Wikipedia


Prizonieri ai carierei de granit. Credit: Wikipedia

Astăzi, „scările morţii” este o atracţie turistică. Scările au fost refăcute pentru ca turiştii să urce uşor pe acestea, dar la acea vreme, erau nefinisate şi alunecoase. Locul este complet amenajat, există un muzeu şi un monument comemorativ dedicat victimelor lagărului.

Intrarea în lagărul de concnentrare Mauthausen astăzi. Credit: www.123rf.com/Stefano Armaroli


Un monument de la Mauthausen care comemorează victimele lagărului. Credit: www.123rf.com/Stefano Armaroli

Christian Bernadac, un membru al rezistenţei franceze care a fost prizonier la Mauthausen şi care a scris apoi o carte numită Cele 186 de trepte, a relatat:

„Cei care astăzi vizitează cariera Mauthausen nu văd acelaşi lucru, pentru că de atunci scările au fost refăcute – o scară reală, cimentată şi regulată. […] Lucrul înseamna transportul unei pietre de o dimensiune şi greutate considerabilă, pe 186 de scări, iar după acestea tot mai exista o distanţă considerabilă de parcurs. […] Şi toate acestea se întâmplau de 8 – 10 ori pe zi. Ritmul era infernal, fără o secundă de pauză”.

Sursa: AmusingPlanet

2 thoughts on “Scările morţii

Parerea ta conteaza