*Micuțul Prinț*


„- Bună ziua – zise vulpea.
– Bună ziua – răspunse cuviincios micul prinț, care se întoarse, însa nu văzu pe nimeni.
– Sunt aici – zise glasul sub mar …
– Cine ești tu? zise micul prinț. Ești tare frumoasă …

– Sunt o vulpe – zise vulpea.
– Vino să te joci cu mine – o pofti micul prinț. Sunt atât de trist.
– Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
– A! iartă-mă – rosti micul prinț.
Însă, după un răstimp de gândire, adaugă:
– Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Nu ești de prin părțile locului – zise vulpea – ce cauți pe-aici?
– Caut oamenii – zise micul prinț. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Oamenii – zise vulpea – au puști și vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc și găini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauți găini?
– Nu – zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă „a-ți crea legături” …
– A-ți crea legături?
– Desigur – zise vulpea. Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu n-am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume …
– Încep să înțeleg – zise micul prinț. E undeva o floare … mi se pare ca m-a îmblânzit …
– Se prea poate – zise vulpea. Pe Pământ întâlnești tot soiul de lucruri.
– O! Dar nu e pe Pământ – zise micul prinț.
Vulpea se arăta foarte nedumerită:
– Pe altă planetă?
– Da.
– Pe planeta aceea sunt vânători?
– Nu.
– Interesant! Dar găini?
– Nici.
– Nimic nu e desăvârșit – suspină vulpea.
Vulpea însă se întorse la gândurile sale:
– Viața mea e veșnic aceeași. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, și toți oamenii se aseamănă între ei. Asșa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.
Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de-al tuturora. Pașii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Și-apoi, privește! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Și asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu și el, îmi va aminti de tine. Și-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu …
Vulpea tăcu și se uita îndelung la micul prinț:
– Te rog … îmblânzește-mă – zise apoi.
– Bucuros aș vrea – răspunse micul prinț – numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni și o mulțime de lucruri de cunoscut.
– Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzește-mă!
– Ce trebuie să fac? zise micul prinț.
– Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei așeza ceva mai departe de mine, uite-așa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînțelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te așezi din ce în ce mai aproape de mine …
A doua zi, micul prinț veni din nou.
– Mult mai frumos era, dacă veneai și astăzi la aceeași oră – zise vulpea. Dacă de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, și mai fericită mă voi simți. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt și o neliniște: voi descoperi cât prețuiește fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi ști la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
– Ce-i acela rit? zise micul prinț.
– E și el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Ma plimb și eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aș mai avea vacanță niciodată.
Astfel micul prinț îmblânzi vulpea. Iar când ora despărțirii fu aproape:
– Vai! zise vulpea … Am să plâng …
– Din vina ta – zise micul prinț – eu nicidecum nu-ți voiam răul, ci ai vrut sa te-mblânzesc …
– Așa e – zise vulpea.
– Dar ai să plângi! zise micul prinț.
– Așa e – zise vulpea.
– Atunci nu dobândești nimic din asta!
– Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. Apoi adaugă:
– Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, spre a-ți lua rămas bun, iar eu iți voi dărui o taină.
Micul prinț se duse să mai vadă o dată trandafirii:
– Voi nu semănați întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteți nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți precum era și vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele, o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn.
Și florile se rușinară.
– Voi sunteți frumoase, dar sunteți deșarte – le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, firește, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. ea însă, singură, e mai de preț decât voi toate la un laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar și cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Și se duse înapoi, la vulpe.
– Rămâi cu bine – zise el …
– Te du cu bine – zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor – spuse după dânsa micul prinț, ca să țină minte.
– Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atât de prețioasă.
– Numai timpul cheltuit cu floarea mea … făcu micul prinț, ca să țină minte.
– Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzător de floarea ta.”

Antoine de Saint Exupery – Micul Prinț

*Cel Mai Vestit Vânzător Din Lume”, Og Mandino*


De data aceasta vă ofer un mic fragment din cartea „Cel mai vestit vânzător din lume”, Og Mandino
Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune în cuvinte. Un braț viguros poate sparge un scut și chiar să ia viața cuiva, însă doar nevăzută putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; și până când nu voi stăpâni această artă, nu voi fi mai mult decât un iubitor de mărunțișuri. Voi face din iubire cea mai puternică armă și nici unul dintre cei pe care îi voi provoca, nu se va putea apăra de forța ei. Argumentele mele i-ar putea contrazice, vorbele mele i-ar putea face bănuitori, chipul meu i-ar putea face să mă suspecteze, totuși iubirea mea va topi toate inimile, ca un soare ale cărui raze dezgheață pământul înghețat. Și cum voi face aceasta? De acum înainte, voi privi toate lucrurile cu iubire și mă voi naște din nou. Voi iubi soarele, pentru că îmi încălzește corpul; voi iubi ploaia pentru că îmi curăță spiritul; voi iubi lumina, pentru că îmi arată calea; voi iubi și întunericul, pentru că îmi arată stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru că mă face mărinimoasă și voi îndura tristețea, pentru că-mi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, dacă ele mi se cuvin; voi spune bun venit și piedicilor, pentru ca ele sunt cele care mă întăresc. Îmi voi lăuda dușmanii și ei îmi vor deveni prieteni; îmi voi încuraja prietenii și ei îmi vor deveni frați; voi căuta întotdeauna motive să binecuvântez; niciodată nu-mi voi găsi scuze să bârfesc. Când voi fi tentată să critic, îmi voi mușca limba; când voi merge la rugăciune, îmi voi înălța vocea din toate puterile. Voi iubi toți oamenii, pentru că fiecare are calități care merită admirate, chiar dacă uneori ele sunt ascunse. Cu iubire, voi sfărâma zidul de suspiciune și ura pe care l-au construit în jurul inimii lor și în loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea să intre în sufletul lor. Voi iubi pe cei cu voință puternică, pentru că ei mă pot inspira. Îi voi iubi pe cei care eșuează, pentru că ei mă pot învăța. Voi iubi regii, pentru măreția lor, îi voi iubi pe cei umili, pentru că sunt divini. Îi voi iubi pe cei bogați, pentru singurătatea lor; îi voi iubi pe cei săraci, pentru simplitatea lor. Îi voi iubi pe cei tineri pentru încrederea pe care o au; îi voi iubi pe cei bătrâni, pentru înțelepciunea pe care o dăruiesc. Îi voi iubi pe cei frumoși, pentru armonia lor. Îi voi iubi pe cei urâți, pentru sufletul lor însetat de pace. Voi întâmpina reacțiile celorlalți cu iubire. Tot așa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este și scutul care respinge săgețile urii și sulițele furiei. Răutatea și descurajarea se vor izbi de noul meu scut și vor deveni mai blânde decât ploaia de primăvară. Scutul mă va proteja în mijlocul lumii și mă va sprijini când voi fi singur. Și cum îi voi întâmpina pe cei care mă vor înfrunta? Într-un singur fel: În liniște, rostind în șinele meu “Te iubesc”. Astfel spuse, în liniște, aceste cuvinte vor străluci în ochii mei, sprâncenele se vor descreți, zâmbetul îmi va reveni pe buze și vocea mea va deveni mai profundă; iar inima lor se va deschide. Și cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu, când inima lui îmi va simți dragostea? Și mă voi iubi și pe mine însămi. Atunci voi veghea orice intră în trupul, mintea și sufletul meu. Niciodată nu voi fi prea îngăduitoare cu dorințele trupului, ci mai degrabă voi avea grijă de el prin moderație. Nu-i voi îngădui minții mele sa fie atrasă în slăbiciune sau în deznădejde, ci mai degrabă o voi înălța către cunoaștere și înțelepciune. Nu voi permite vreodată sufletului meu să se complacă în mulțumiri deșarte, ci mai degrabă îl voi hrăni cu meditație și rugăciune. Nu voi permite inimii mele să devină mică și amară, ci o voi deschide tuturor, iar ea va crește și va cuprinde întreg Pământul. De acum înainte voi iubi întreaga creație. Din această clipa voi arunca din mine orice ură, pentru ca nu am timp de ură, ci doar de iubire. Iubirea intensă cheamă iubire. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubești – cu toată iubirea și cu toată ființa ta. Astăzi încep o viață nouă! Fiindcă fiecare zi e o nouă viață pentru mine. Și îmi făgăduiesc cu sfințenie că nimic nu va întârzia creșterea noii mele vieți. Astăzi încep o nouă viață a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Și știu că, atunci când vreau cu adevărat ceva, întreg Universul conspiră la realizarea visului meu.”

*Liniștea Sufletească…*

N-am să-ți cer să mă iubești, fiindcă sentimentele tale îmi șoptesc „te iubesc” în fiecare zi, n-am să te caut să-ți spun că „te iubesc” zilnic, fiindcă ți-am spus pentru totdeauna.
Vreau să mă simți, să simți că mă iubești cu adevărat, nu-mi place să te sufoc cu iubirea mea. Vreau să mă aștepți așa cum te aștept eu pe tine.
Vreau să-mi oferi libertatea care ți-am dăruit-o eu, fiindcă iubirea înseamnă libertatea, pentru a dobândi liniștea sufletească.